Intensificarea atacurilor cu rachete ale Rusiei în Ucraina are rolul, parţial, să epuizeze capacitatea de apărare antiaeriană a Kievului şi să obţină în sfârşit dominaţia cerului deasupra acestei ţării, a declarat sâmbătă un înalt oficial al Pentagonului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultima săptămână, Rusia a lovit cu rachete oraşele din Ucraina, într-unul dintre cele mai grele valuri de atacuri cu rachete de când Moscova şi-a început invazia, în urmă cu aproape nouă luni.

Ucraina spune că loviturile au paralizat aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei, creând un potenţial dezastru umanitar pe măsură ce se apropie iarna.

Colin Kahl, principalul consilier politic al Pentagonului, a avertizat că Moscova speră, de asemenea, să epuizeze apărările antiaeriene ucrainene, care au împiedicat până acum armata rusă să stabilească dominaţia cerului deasupra Ucrainei.

”Ei chiar încearcă să copleşească şi să epuizeze sistemele ucrainene de apărare aeriană. Ştim care este teoria rusă a victoriei şi ne angajăm să ne asigurăm că acest lucru nu va funcţiona, asigurându-ne că ucrainenii primesc ceea ce au nevoie pentru a-şi menţine viabilă apărarea antiaeriană”, a spus Kahl reporterilor, în timpul unei călătorii în Orientul Mijlociu.

După invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, experţii militari occidentali se aşteptau pe scară largă ca armata rusă să încerce să distrugă imediat forţele aeriene şi apărarea aeriană a Ucrainei. Acesta este un element de bază al strategiei militare moderne, care permite un sprijin mai bun pentru avansarea forţelor terestre.

În schimb, trupele ucrainene, cu rachete sol-aer şi alte apărări antiaeriene, au putut să ameninţe aeronavele ruseşti, iar cerul de deasupra Ucrainei rămâne contestat până în prezent.

Acel eşec critic, timpuriu, a fost un element central al problemelor Rusiei în Ucraina, în timp ce continuă invazia eşuată, cu costuri imense de vieţi şi echipament militar.

”Cred că unul dintre lucrurile care i-au surprins cel mai mult pe ruşi este cât de rezistentă a fost apărarea antiaeriană a Ucrainei de la începutul acestui conflict. În mare parte, asta se datorează ingeniozităţii şi inteligenţei ucrainenilor înşişi în a-şi menţine viabile sistemele de apărare aeriană. Dar se datorează şi pentru că Statele Unite şi alţi aliaţi şi parteneri au oferit un sprijin enorm”, a spus Kahl.

Săptămâna trecută, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a concentrat pe proviziile de apărare aeriană pentru Ucraina, la o întâlnire virtuală pe care a găzduit-o de la Pentagon.

Aliaţii Ucrainei au furnizat totul, de la sistemele moştenite din epoca sovietică până la cele mai moderne, occidentale.

Pentru Statele Unite, livrările includ sistemele de apărare aeriană NASAMS, recent furnizate de SUA, despre care Pentagonul spune că până acum au avut o rată de succes de 100% în Ucraina, interceptând rachete ruseşti.

”Am făcut tranziţia ucrainenilor către echipamentul standard NATO în general, dar nu în ultimul rând către sisteme de apărare aeriană precum NASAM”, a spus Kahl.

Statele Unite au furnizat Ucrainei peste 1.400 de sisteme antiaeriene Stinger, împreună cu radare de contra-artilerie şi de supraveghere aeriană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.