Preşedintele Barack Obama a declarat vineri, într-o conferinţă de presă comună cu premierul David Cameron, că apartenenţa la Uniunea Europeană sporeşte puterea şi securitatea Marii Britanii şi a ameninţat că, dacă Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, va trebui să negocieze un acord comercial bilateral cu SUA, ce nu va fi o prioritate pentru Washington, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Marii Britanii îi este cel mai bine atunci când ajută la conducerea unei Uniuni Europene puternice”, a subliniat Obama, care a dat asigurări că nu se află la Londra pentru a “măslui voturi”. “Aceasta este o chestiune în care alegătorii britanici trebuie să decidă singuri”, a spus el.

Liderul de la Casa Albă a avertizat şi că, dacă Marea Britanie iese din UE, ar putea negocia un acord bilateral cu Statele Unite, “dar acest lucru nu se va întâmpla prea curând”.

La rândul său, şeful Guvernului de la Londra a subliniat că faptul că Regatul Unit face parte din blocul european consolidează “relaţia specială” a Marii Britanii cu Statele Unite.

O altă chestiune discutată de Obama şi Cameron a fost situaţia NATO, iar preşedintele american a îndemnat din nou aliaţii să îşi respecte angajamentul de a aloca 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare.

Liderul de la Casa Albă i-a adus şi un omagiu reginei Elizabeth a II-a, care a împlinit joi 90 de ani şi cu care s-a întâlnit vineri pentru un dejun. El a descris-o pe suverană drept una dintre “persoanele favorite”. “Regina a fost o sursă de inspiraţie pentru mine”, a spus preşedintele american. “Fie să fim norocoşi să ajungem şi noi la 90 de ani, fie să fim la fel de vibranţi ca ea”, a adăugat Obama.

Imediat ce a aterizat pe solul britanic, liderul american a pledat împotriva unui eventual Brexit la referendumul din luna iunie. Iniţiativa a fost criticată vehement de cei care se opun rămânerii Londrei în UE.

Administraţia SUA se teme că un posibil Brexit ar provoca panică pe pieţele de capital, provocând o criză pentru cel mai important aliat european şi subminând statutul financiar al Londrei.

De asemenea, ieşirea Regatului Unit ar avea efecte dezastruoase şi pentru structura UE, iar securitatea ar avea de suferit într-o perioadă în care ameninţările teroriste sunt din ce în ce mai aproape să devină realitate.

În cursul serii, cuplul prezidenţial va participa la un dineu informal, privat, cu ducele şi ducesa de Cambridge şi cu prinţul Harry. Apoi, el se va întâlni din nou cu Cameron, la reşedinţa din Londra a ambasadorului american.

Aceasta ar urma să fie ultima vizită a lui Obama la Londra înainte de a-şi încheia mandatul la Casa Albă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.