Preşedintele Barack Obama le-a transmis miercuri, de la Acropole, în Grecia, liderilor lumii mesajul că "oamenii trebuie să ştie că sunt auziţi", relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului american apreciază că oamenii se simt tot mai deconectaţi de Guverne şi instituţii. Globalizarea alimentează un "tribalism" şi un "naţionalism", în ascensiune, care generează "suspiciune" faţă de instituţii.

El a adus, de asemenea, un omagiu Uniunii Europene, pe care a salutat-o ca pe una dintre cele mai mari realizări din istoria omenirii.

Însă, în finalul vizitei sale de două zile în Grecia, el îi avertizează pe liderii lumii că trebuie să facă mai mult pentru a-şi determina guvernele să fie mai eficiente şi să lupte împotriva corupţiei, cu scopul de a recâştiga încrederea cetăţenilor.

 

El apreciază că o parte a consecinţelor globalizării şi îmbunătăţirii inovaţiei este o intensificare a sentimentului de inegalitate.

Tendinţa îmbunătăţirii tehnologiei a condus, de asemenea, la "perturbări enorme" în multe ţări şi comunităţi, în contextul în care tehnologia şi inovaţia au cauzat la o diminuare a forţei de muncă în producţia de bunuri.

Obama subliniază că vederea unora care par să trăiască după alt set de reguli "alimentează un profund simţ al injustiţiei şi un sentiment potrivit căruia economiile noastre sunt tot mai nedrepte".

El apreciază totodată că uşurinţa accesului la informaţii la nivel global poate spori, de asemenea, sentimentul nedreptăţii, iar "acest impuls de retragere din lumea globalizată este de înţeles".

Obama a mai apreciat că preşedintele-ales Donald Trump "nu putea să fie mai diferit". Însă, a subliniat el, democraţia este mai mare decât orice persoană.

El a reiterat asigurări, în acest discurs, la Atena, că "viitorul nostru va fi OK" - atât timp cât poporul îşi păstrează credinţa în democraţie şi nu se abate de la principiile democratice.

Obama a dat asigurări că va coopera cu echipa lui Trump în săptămânile viitoare în vederea unei predări line a puterii.

"Aşa funţionează democraţia", a punctat el.

Alegerile libere sunt critice, fiindcă cetăţenii au nevoie să-şi aleagă proprii lor lideri, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

"Inclusiv atunci când candidatul tău nu obţine victoria întotdeauna", a punctat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.