O persoană care a furnizat informaţii ce au condus la Abu Bakr al-Baghdadi, mort în weekend, urmează să primească întreaga recompensă sau o parte a recompensei în valoare de 25 de milioane de dolari promisă oricui ar fi oferit informaţii cruciale despre liderul Statul Islamic, dezvăluie The Washington Post (WP), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ziarului american, această persoană este sus plasată în rândul SI şi era însărcinată cu organizarea deplasărilor în Siria ale celui mai căutat om din lume, supranumit ”Fantoma”.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o operaţiune a forţelor speciale americane la Barisha, un sătuc situat în nord-vestul Siriei în apropiere de frontiera cu Turcia, Abu Bakr al-Baghdadi s-a detonat împreună cu trei copii de-ai săi, potrivit preşedintelui american Donald Trump, după ce a fost încolţit într-un tunel sub casa în care se ascundea.

DISPUNEREA CAMERELOR, TUNELURILOR SECRETE

Potrivit WP, această persoană, prezentă în timpul operaţiunii militare, a fost scoasă din zonă, două zile mai târziu, împreună cu familia sa.

Statele Unite au oferit până la 25 de milioane de dolari recompensă în schimbul unor informaţii despre ”califul” autoproclamat al SI.

”Sursa” americanilor le-a furnizat o descriere a ascunzătorii lui al-Baghdadi, de la dispunerea camerelor şi tunelurilor secrete şi până la numărul paznicilor.

Această persoană - care s-a întors împotriva SI după uciderea unui membru al familiei de către gruparea jihadistă, potrivit unui oficial citat de WP - a intrat în contact cu kurzii, care au transferat-o americanilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.