O parlamentară germană a declarat, duminică, că a fost reţinută timp de mai multe ore după ce a intrat în Turcia în această lună, în baza unor postări pe reţelele de socializare pe care le-a făcut în 2019, adăugând că va continua să meargă în Turcia şi să-şi spună părerea despre guvernul acestei ţări, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gökay Akbulut, membră a Bundestagului din partea partidului de extremă-stânga Die Linke, a fost reţinută în 3 august pe aeroportul din Antalya, după ce procuratura turcă a emis un mandat de arestare pentru presupusă "propagandă teroristă", a precizat ea.

În Germania trăieşte cea mai mare comunitate turcă din diaspora, dar relaţiile dintre Berlin şi Ankara au fost tensionate în ultimii ani din cauza criticilor germane faţă de represiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan împotriva presupuşilor opozanţi după lovitura de stat eşuată din 2016 şi din cauza ofensivei militare a Turciei împotriva miliţiilor kurde din Siria în 2019.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Akbulut, cetăţean german născut în Turcia, de origine kurdă, a fost eliberată după ce a luat legătura cu Ministerul german de Externe. Autorităţile turce nu au fost disponibile imediat pentru a comenta.

Akbulut a criticat guvernul turc pentru că "duce un război brutal împotriva populaţiei kurde în interiorul şi în afara graniţelor sale", potrivit site-ului său oficial.

" Voi merge din nou în Turcia în luna octombrie ca parte a delegaţiei Grupului parlamentar germano-turc şi, ca întotdeauna, nu mă voi abţine să-mi spun părerea: #FreeThemAll", a menţionat ea într-o postare pe platforma de socializare X.

Nu se ştie exact la ce anume s-a referit şi nici ce postări pe reţelele de socializare crede ea că au declanşat mandatul de arestare din Turcia.

Ambasada Germaniei la Ankara şi consulatul din Antalya au fost în contact cu parlamentara, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul Ministerului german de Externe.

Akbulut, în vârstă de 40 de ani, a cerut ridicarea interdicţiei germane privind Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat grup terorist de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.