Un incendiu de mare amploare a izbucnit într-o rafinărie la Philadelphia, pe Coasta de Est a Statelor Unite, vineri, unde o minge de foc s-a ridicat pe cer, iar drumuri din apropiere au fost închise, potrivit unor televiziuni şi autorităţilor locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Imagini difuzate de postul de telviziune local NBC 10 Philadelphia surprindeau coloeane de fum ieşind din rafinărie - PES -, situată în sudul oraşului.

Presa americană posta pe reţele de socializare imagini cu o enormă minge de foc, pe cer.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Conducerea rafinăriei a anunţat că efectua o verificare a persoanlului, potrivit postului local.

Incendiul ar fi izbucnit către ora locală 4.00 (11.00, ora României), potrivit postului, care adaugă că a avut loc o serie de explozii.

Incendiul era vizibil de la kilometri distanţă.

Această explozie a făcut să crească cursul pe piaţa carburanţilor. Contractul în iulie, de referinţă în prezent în Statele Unite, s-a apreciat cu până la 4,5% înainte de prânz (11.30, ora României). El a crescut cu încă 3,5% după prânz (12.45, ora României).

Biroul local însărcinat cu gestionarea situaţiilor de urgenţă i-a îndemnat într-un mesaj postat pe Twitter atât pe locuitori, cât şi persoanele din  magazine situate la est de locul incendiului să rămână înăuntru până la noi ordine.

Circulaţia pe o axă rutieră rapidă a fost întreruptă o perioadă scurtă de timp, în timp ce pompieri interveneau la incediu.

Rafinăria PES, înfiinţată în urmă cu 150  de ani, este cea mai importantă de pe Coasta de Est a Statelor Unite, relevă ea pe site, şi produce 335.000 de barili pe zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.