Taiwanul anunţă că o dronă militară chineză a pătruns luni în zona taiwaneză de apărare aeriană, o nouă incursiune în contextul în care tensiunile între Beijing şi Taipei se află la cel mai mare nivel de decenii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această dronă - identificată de Ministerul taiwanez al Apărării ca fiind de tip BZK-007 - a intrat în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului, însoţită de opt avioane militare chineze.

ADIZ a Taiwanului este mai mare decât spaţiul aerian taiwanez şi include o parte a celei a Chinei şi o porţiune a continentului.

China şi-a crescut în mod considerabil numărul incursiunilor în sud-vestul zonei de acces restrâns a Taiwanului în ultimii ani, însă foloseşte -rar - drone militare în această zonă.

Taiwanul a semnalat ultima oară o incursiune a unei astfel de aeronave în octombrie 2020.

Militari taiwanezi, staţionaţi pe o insuliţă situată în largul Chinei continentale, au doborât săptămâna trecută o dronă comercială neidentificată - o premieră a forţelor Taipeiului, în urma unui val de incursiuni, în ultimele săptămâni, cu drone mici, disponibile în comerţ.

Cei 23 de milioane de locuitori ai Taiwanului trăiesc sub ameninţarea constantă a unei invazii a Chinei, care consideră insula o parte a teritoriului său pe care vrea să o recucerească într-o bună zi, cu forţa dacă este necesar.

Beijingul a făcut o demonstraţie de forţă ca represalii faţă de o vizită a preşedintei Camerei americane a Reprezentanţilor Nancy Pelosi, luna trecută, în Taiwan.

În urma vizitei conducătoarei americane, China a trimis, timp de o săptămână, nave de război, rachete şi avioane de vânătoare în apele şi în spaţiul aerian ale Taiwanului.

Aceste exerciţii au fost cele mai importante şi mai agresive de la mijlocul anilor '90.

Aproximativ 446 de inursiuni cu avioane chineze de război au avut loc în Taiwan în august şi 1.100 de la începutul anului, potrivit unei baze de date elaborate de AFP pe baza semnalărilor militare taiwaneze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.