Un juriu australian a găsit-o luni vinovată pe Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, a acuzată de faptul că a ucis trei persoane, cărora le-a servit ciuperci otrăvitoare, un caz care a ţinut întreaga Australie cu sufletul la gură, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Erin Patterson a fost acuzată de uciderea părinţilor şi unei mătuşi a soţului său, de care era despărţită.

Ea le-a dat să mănânce, în iulie 2023, o specialitate culinară engleză din amanita phalloides (buretele viperei), una dintre cele mai periculoase ciuperci otrăvitoare.

În timpul acestui proces, care a durat peste două luni, acuzata a menţinut că această otrăvire a fost accidentală.

Însă un juriu de 12 membri a găsit-o vinovată de triplu omor luni, dar şi de tentativă de omor a unui al patrulea invitat la masă.

Soţul său, de care era despărţită, a refuzat invitaţia la masă.

Procesul, care s-a desfăşurat în orăşelul rural Morwell, în sud-estul Australiei, a atras numeroase publicaţii internaţionale şi pasionaţi de subiecte de crimă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.