Gigantul minier rus Nornickel a anunţat duminică o evacuare de ape uzate la una dintre uzinele sale de îmbogăţirea minereului, în nordul Siberiei - un al doilea caz de poluare industrială în regiune al aceleiaşi companii, la o lună după o polauare fără precedent cu hidrocarburi la o instalaţie din apropiere, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 29 mai, aproximativ 21.000 de tone de carburant dintr-un rezervor - probabil fragilizat din cauza modificărilor climatice - al unei centrale termice s-a deversat în râul Ambarnaia şi pe terenuri din zonă, iar cursuri de apă au devenit purpurii.

Nornickel anunţă într-un cominicat postat pe site că acest nou incident a avut loc la uzina de îmbogăţire de la Talnah, situată în apropiere de oraşul arctic Norilsk.

Apele uzate, folosite în tratarea minereului extras din regiune, au ”dat peste un rezervor” duminică şi s-au deversat în natură, potrivit companiei.

Această scurgere a fost ”oprită” de personalul uzinei şi nu reprezintă ”vreo ameninţare de scurgere de deşeuri”, potrivit Nornickel.

Serviciile Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă au evocat la faţa locului, citate de agenţia publică RIA Novosti, riscul unei contaminări a râului Haraielah cu substanţe toxice.

Comitetul rus de anchetă a confirmat, într-un comunicat, o ”evacuare neautorizată a unor deşeuri lichide în zona tundrei”, în apropiere de Talnah şi a anunţat deschiderea unei anchete.

Ziarul de opoziţie Novaia Gazeta scrie că uzina deversa ilegal, cum dorea, ape uzate în natură şi publică imagini din zonă.

Potrivit unor corespondenţi ai ziarului, angajaţi Nornickel au demontat tuburi de scurgere în pripă, la sosirea la faţa locului a anchetatorilor şi serviciilor de urgenţă.

O purtătoare de cuvânt a Nornickel, Tatiana Egorova, a confirmat pentru AFP că angajaţii uzinei au luat decizia să ”deverseze apa purificată din rezervor” şi că o anchetă internă era în curs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.