Nouă copii afgani au fost ucişi sâmbătă când o mină a explodat în timp ce se duceau la şcoală, a anunţat Poliţia, acestea fiind ultimele victime dintr-un lung şir de civili care şi-au pierdut viaţa în război, conform Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Explozia a avut loc în nordul privinciei Takhar. Sâmbăta e zi de şcoală în Afganistan. 

"Această zonă se află sub controlul talibanilor şi de atunci forţele de securitate au lansat atacuri pentru a-i alunga. Talibanii au pus mine anti-personal", a spus pentru Reuters Khalil Asir, un purtător de cuvânt al Poliţiei locale. 

"Din nefericire, astăzi, una dintre aceste mine a explodat şi a ucis nouă copii de şcoală primară", a spus el. 

Copiii, cu vârste între 9 şi 12 ani, inclusiv patru din "familie de talibani", a precizat Asir. 

Un purtător de cuvânt al talibanilor, care susţin că luptă pentru alungarea trupelor străine şi să înlăture de la putere guvernul sprijinit de Statele Unite, nu a făcut niciun comentariu. 

Numărul de civili ucişi a ajuns la un nivel record în acest an, în ciuda discuţiilor dintre Statele Unite şi insurgenţii talibani  de a ajunge la încetarea conflictului. 

Au fost răniţi sau uciţi 4.313 de civili între lunile iulie şi septembrie, o creştere de 42 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform misiunii ONU în Afganistan.  

Este vorba despre 1.000 de morţi, cea mai sângeroasă perioadă de când ONU a început să adune date din Afganistan, în 2009. 

În primele nouă luni ale anului, în total au fost 8.000 de victime civili. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.