Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Budapestei, împotriva legii care le permite angajatorilor să le ceară salariaţilor anual până la 400 de ore suplimentare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultimele săptămâni, în Budapesta şi în alte oraşe au fost organizate mai multe proteste de către grupuri ale opoziţiei.

Manifestaţia de sâmbătă, organizată de partidele de opoziţie, de sindicate şi grupuri civice, a avut ca ţintă principală noua lege a muncii, caracterizată de critici drept “legea sclaviei”.

Protestatarii au mărşăluit purtând bannere cu mesaje antiguvernamentale.

“Suntem împotriva a aproape tot ce s-a petrecut de când acest guvern este la putere (2010), de la corupţie până la pseudodemocraţie”, a spus Eva Demeter, o casnică în vârstă de 50 de ani.

Unii manifestanţi au postat mesaje pe reţelele de socializare sau au purtat bannere prin care făceau apel la o “grevă naţională”.

La 20 decembrie, legea ungară care flexibilizează programul de lucru, a cărei adoptare în Parlament a declanşat manifestaţii importante împotriva Guvernului lui Viktor Orban, a fost promulgată de către şeful statului, Janos Ader.

Această lege controversată - care ridică la 400 numărul orelor suplimentare pe care angajatorii le vor putea cere salariaţilor lor anual şi care pot fi plătite trei ani mai târziu - ”nu diminuează” drepturile muncitorilor, a dat asigurări atunci preşedintele ungar, un aliat al premierului ungar naţionalist şi populist.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.