Şase turişti francezi, un ghid şi un şofer au fost ucişi, duminică, în Niger, de bărbaţi înarmaţi, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacatorii, veniţi cu motociclete, au deschis focul asupra celor opt în regiunea Koure, unde se află ultimele grupuri de girafe din Africa de vest.

“Sunt opt morţi: doi locuitori din Niger, dintre care unul era ghid turistic şi celălalt şofer, şi şase francezi”, a declarat guvernatorul Tidjani Ibrahim Katiella.

Potrivit unei surse pe care a citat-o AFP, atacul a avut loc în jurul orei 10.30 GMT, la 6 kilometri est de localitatea Koure. “Majoritatea victimelor au murit din cauza gloanţelor. O femeie a reuşit să fugă, însă a fost prinsă şi omorâtă. Nu se ştie identitatea atacatorilor, dar ei au venit cu motocicletele şi i-au aşteptat pe turişti. Vehiculul închiriat de turişti aparţine ONG-ului Acted”, a precizat sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.