Nigel Farage, unul dintre cei mai importanţi susţinători ai campaniei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, consideră că un al doilea referendum ar aduce un rezultat mai bun în favoarea Brexit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezent la dezbaterea de miercuri de la Strasbourg, eurodeputatul a comentat fervent rezultatul votului de marţi seară din Pralamentul de la Londra, susţinând că britanicii îşi doresc să părăsească UE.

El a declarat că, în cazul în care ar fi organizat un al doilea referendum în Marea Britanie privind Brexitul, iniţiativa pe care o susţine ar avea un succes şi mai mare. 

Despre Theresa May el a spus că „s-a comportat ca un lider al unei naţiuni înfrânte în război”, de aceea acest acord „a fost distrus în Camera Comunelor aseară”.

„Încă este prim-ministrul nostru, şi asta este remarcabil. Dacă ar avea vreo urmă de onoare, ar pleca până la prânz”.

El a continuat către liderii UE: „Aţi spus că aţi pierdut 2 ani din viaţă. Nu sunt de acord. Pentru că ne-aţi adus exact unde voiaţi. Aţi spus că nu există susţinere pentru «no-deal Brexit», dar la fel aţi spus şi despre Brexit. S-ar putea să fiţi surprinşi de cât de rapid se poate schimba opinia oamenilor. Domnule Timmermans, aţi spus că va cauza un mare rău, dar dacă plecăm devenim o ţară independentă. Care este preţul? Libertate”.

Totuşi, el a dorit să recunoască primul că se îndoieşte că asta se va întâmpla şi că aşa cum acţionează cei de la Strasbourg „de obicei” este posibil ca oamenii să fie nevoiţi să voteze din nou.

„Tot ce pot spune este că, dacă încheiem cu o extindere a Articolului 50, ne vom trezi că vom lupta cu următoarele alegeri. Şi vom lupta cu ele. Iar dacă trădarea devine completă şi vom fi forţaţi să votăm într-un al doilea referendum, s-ar putea să aveţi o mare surpriză. Poporul britanic poate că este placid, dar vă asigur că, dacă este împins prea mult, e ca un leu ce va rage. Vom fi şi mai sfidători, dacă ne vom găsi în faţa unui al doilea referendum. Şi îl vom câştiga cu o majoritate şi mai mare”, a încheiat Farage.

Nigel Farage a fost numit, în august 2018, vicepreşedinte al micşcării pro-Brexit Leave Means Leave, cu care s-a declarat hotărât să relanseze bătălia în vederea obţinerii unei rupturi clare de UE.

În decembrie 2018, eurodeputatul Nigel Farage, un aprig susţinător al unui Brexit, a anunţat că părăseşte partidul eurofob şi antimigraţie Ukip, pe care l-a cofondat şi condus până în 2016, apreciind că acesta nu poate să conducă Regatul Unit către ieşirea din Uniunea Europeană (UE).

El a plecat în iulie 2016 de la conducerea United Kingdom Independence Party, pe care l-a cofondat în 1993, apreciind că şi-a atins obiectivul politic, în urma unei campanii în vederea referendumului încununate de Brexit, în favoarea căruia au votat 52% dintre britanicii care s-au prezentat atunci la urne.

(Corespondenţă de la Strasbourg de Patricia Marinescu)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.