Cele 157 de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Ethiopian Airlines care s-a prăbuşit, duminică dimineaţă, în Etiopia, au pierit în accident, a anunţat televiziunea de stat etiopiană, citând compania aeriană, potrivit AFP.
Fana BC a precizat că aparatul, care făcea un zbor de la Addis Abeba la Nairobi, s-a prăbuşit la câteva minute după decolare, "provocând moartea a tuturor celor 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului de la bord".
"Confirmăm că zborul nostru ET 302 de la Addis Abeba la Nairobi a fost implicat într-un accident astăzi", a declarat compania într-un comunicat.
Prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed a scris pe Twitter că transmite "condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut apropiaţii dragi în avionul Boeing 737 al companiei Ethiopian Airlines cu destinaţia Nairobi, în Kenya, în această dimineaţă".




























