Negocierile în dosarul nuclear iranian, la Viena, ”urmează să se reia în curând”, anunţă ministrul iranian de Externe Hossein Amir-Abdollahian, care denunţă ”mesaje contradictorii” ale Statelor Unite pe tema unei reveniri a Washingtonului în Acordul de la Viena din 2015, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Examinăm în prezent parametrii negocierilor de la Viena, iar foarte curând negocierile Iranului” cu alte ţări în continuare membre ale acordului - China, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Rusia - ”vor fi reluate”, a anunţatel într-o conferinţă de presă la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

Teheranul este în favoarea unor ”negocieri constructive, care să conducă la rezutate tangibile şi verificabile”, a dat el asigurări.

Întrebat ce înseamnă ”foarte curând”, un oficial iranian de rang înalt a declarat sub protecţia anonimatului că ”asta poate însemna câteva zile” sau ”câteva săptămâni”.

”Imediat ce vom încheia procesul de revizuire” al negocierilor de la Viena, ”fără să pierdem timp, ne vom întoarce la masa negocierilor”, a declarat acest oficial.

Întrebat dacă aceste negocieri se reiau de acolo de unde s-au oprit, în iunie, din cauza alegerilor prezidenţiale iraniene, acest oficial a rămas evaziv şi a anunţat că acest lucru depinde de negocieri purtate cu părţile semnatare ale acordului nuclear.

Occidentalii şi-au afişat, la ONU, frustrarea faţă de absenţa unor progrese.

”«În curând» sau «foarte curând», am auzit asta toată săptămâna, însă nu am primit niciun indiciu clar despre ceea ce înseamnă acest lucru”, a deplâns vineri un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, coordonatorul Acordului de la Viena din 2015, s-a declarat ”optimist”, într-o discuţie cu presa, vineri, la New York.

Acordul nuclear prevede ridicarea unei părţi a sancţiunilor occientale impuse Teheranului, în schimbul angajamentului Republicii islamice de a nu se dota cu arma atomică şi uneireduceri drastice a programului nuclear iranian, plasat sub un control strict al ONU.

”ÎNDOIELI” CU PRIVIRE LA BIDEN

Însă, după retragerea unilaterală a americanilor din acord, în 2018, de către Dnald Trump, Iranul s-a retras în mod treptat din mai multe dintre angajamentele pe care şi le-a asumat.

Negocierile de la Viena, la care Statele Unite participă în mod indirect, au ca scop, începând din aprilie, să readucă atât Washingtonul, cât şi Teheranul în cadrul acordului.

Hossein Amir-Abdollahian şi-a multiplicat, în faţa presei, criticile la adresa Statelor Unite, care s-au declarat pregătite să revină în acordul nuclear şi să ridice cel puţin o parte dintre sancţiunile restabilite de către Trump, în cazul în care Iranul îşi respectă din nou obligaţiile.

”Noi continuăm să primim de la Casa Albă mesaje diplomatice contradictorii”, a declarat el, plângându-se de faptul că ”nu a existat un mesaj pozitiv sau contructiv faţă de noua putere de la Teheran”.

Oficiali iranieni apreciază, sub protecţia anonimatului, că ar fi fost uşor ca Guvernul american să facă un gest în privinţa unor active iraniene blocate în bănci din Coreea de Sud şi Japonia, în valoare de miliarde de dolari.

”Am îndoieli cu privire la voinţa reală a lui Joe Biden de a reveni în acordul nuclear JCPoA (acronimul englez al acordului)”, a declarat unul dintre aceşti oficiali.

Întrebat de ce a decis Iranul, în ruptura sa, să îmbogăţească uraniu la nivelul de 60%, apropiindu-se de pragul care- i-ar permite să fabrice o bombă nucleară, şi anume nivelul de 90%, acest oficial a subliniat că ţara sa are nevoie de el în ”propulsia nucleară” şi a citat ca exemplu un acord recent, AUKUS, încheiat de Statele Unite, Regatul Unit şi Australia în vederea dotării acesteia din urmă cu submarine nucleare.

”Programul nostru nuclear este întru totul paşinc”, a repetat acest oficial.

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a încheiat, la 12 septembrie - la câteva zile după ce a denunţat o lipsă de cooperare iraniană - un acord cu Iranul privind supravegherea programului nuclear iranian, care alimentează speranţa unei reluări a negocierilor la Viena.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.