NATO a decis să-şi consolideze misiunea de consiliere şi asistenţă a forţelor armate afgane, care creşte de la 13.000 la 16.000 de militari, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg marţi, la Bruxelles, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noul număr de militari va fi de 16.000 şi se va concentra în particular asupra antrenamentului trupelor”, mai ales al forţelor speciale, al ajutorării armatei afgane să-şi ”dezvolte forţa aeriană” şi asupra formării în şcolile militare, a precizat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la sediul Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles.

În prezent, misiunea "Resolute Support" de consiliere şi asistenţă a armatei afgane numără aproximativ 13.000 de militari.

Hotărârea de a creşte numărul trupelor Alianţei în această ţară urmează să fie adoptată în mod oficial joi, în a doua zi a unei reuniuni a celor 29 de miniştri ai Apărării din statele NATO, la Bruxelles.

Aceste întăriri vor proveni ”jumătate din Statele Unite, iar aproximativ jumătate” din alte state membre ale Alianţei şi partenerii lor, a precizat Stoltenberg.

Statele Unite le-au cerut aliaţilor lor la NATO să trimită ”aproximativ o mie” de militari suplimentari în Afganistan, unde îşi sporesc ele însele prezenţa, a anunţat la începutul lui octombrie ambasadoarea americană la Alianţă Kay Bailey Hutchison.

În cadrul ”noii strategii” anunţate de către preşedintele Donald Trump, Washingtonul vizează o creştere cu ”3.000 de militari americani şi aproximativ 1.000 de militari aliaţi” în Afganistan, anunţa ea.

Noua abordare americană - în contextul în care Donald Trump a îndemnat mult timp la retragerea din Afganistan - a fost hotărâtă în august, după o îndelungată evaluare a situaţiei pe teren, unde talibanii recâştigă teren şi deţin controlul a aproape 40% din teritoriul ţării.

Misiunea Resolute Support "nu va desfăşura operaţiuni de luptă” ca înainte de 2015, a subliniat Stoltenberg.

Statele Unite au trimis de asemenea militari din cadrul forţelor speciale, alături de militari afgani, împotriva talibanilor, dar care operează în afara misiunii NATO.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.