Două militante ale grupării de contestare Pussy Riot au fost sancţionate cu amendă de justiţia rusă pentru că au participat în octombrie la o acţiune contra homofobiei la Moscova, a indicat luni avocatul lor, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe 7 octombrie, ziua aniverăsrii preşedintelui rus Vladimir Putin, mai mulţi membri ai Pussy Riot, între care Veronika Nikulşina şi Maria Alehina au arborat steaguri curcubeu, simbolul comunităţii LGBT, pe clădiri guvernamentale între care sediul Curţii Supreme şi al Serviciului rus de securitate (FSB). 

Amândouă au fost amendate luni de tribunalele moscovite cu 10.000, respectiv 15.000 de ruble (110 şi 166 de euro) amendă pentru participarea lor la această acţiune, a declarat pentru AFP avocatul lor Serghei Telnov.                

"Vom face cu siguranţă apel la aceste decizii care constituie o încălcare a drepturilor libertăţii de exprimare şi a libertăţii de adunare", a adăugat el.                

Grupul Pussy Riot a prezentat luna trecută această acţiune pe pagina de Facebook drept "un cadou de aniversare" pentru Vladimir Putin, solicitându-i preşedintelui să anuleze legea rusă care interzice "propaganda" homosexuală cu privire la minori, adoptată în 2013 şi adesea folosită pentru a urmări militanţii LGBT.              

Potrivit amendamentelor constituţionale, iniţiate de Putin şi aprobate prin vot naţional la începutul lui iulie, căsătoria în Rusia este definită doar ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie".      

Maria Alehina a fost arestată în februarie 2012 cu alte membre ale Pussy Riot după ce a intepretat o "rugăciune punk" în Catedrala Mântuitorului din Moscova cerând Fecioarei Maria să-l "alunge pe Putin" de la putere, şi a fost eliberată după 21 de luni de detenţie. 

Veronika Nikulşina se afla printre contestatarii arestaţi şi condamnaţi la scurtă pedeapsă cu închisoarea pentru că a intrat pe un teren de fotbal în timpul Cupei Mondiale în Rusia în iulie 2018, cu intenţia de a denunţa abuzurile comise de Poliţia rusă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.