O persoană a fost ucisă într-un atac cu dronă, care a provocat incendii, luni seara, la Hramatorsk, în estul Ucrainei, anunţă Consiliul Municipal, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Hramatorskul a fost victima unui atac masiv. Şapte drone au lovit oraşul în 30 de minute”, imediat după ora locală 20.00 (şi ora României), a anunţat pe Telegram Consiliul Muncipal.

”Potrivit primelor informaţii, o persoană a fost ucisă în bombardament, un bărbat născut în 1961”, precizează consiliul.

Atacul a provocat pagube la o ”instituţie educativă” şi locuinţe.

La 23 octombrie, doi jurnalişti ucraineni de la postul Freedom TV, Aliona Gramova şi Evghen Karmazin, au fost ucişi într-un atac rus cu dronă într-ostaţie de alimentare cu carburant la Hramatorsk, în timp ce se aflau într-o maşină, potrivit presei.

În regiunea Harkov (nord-est), o dronă rusă de atac a atins luni seara un vehicul şi a rănit trei persoane care se aflau la bord - inclusiv un adolescent în vârstă de 16 ani, potrivit parchetului din regiunea Harkov.

Rusia, ale cărei forţe sunt mai bine echipate şi mai numeroase, continuă să înainteze în estul Ucrainei, maiales în regiunea Doneţk, unde se concentrează confruntările armate.

Luni, Moscova a revendicat cucerirea a trei sate.

Moscova îşi multiplică, de mai multe săptămâni, bombardamentele vizând infrastructuri energetice şi reţeaua feroviară ucrainană, în timp ce temperaturile scad, odată cu apropierea iernii.

Kievul vizează, la rândul său, cu regularitate, depozite şi rafinării de petrol şi alte instalaţii în Rusia.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi că 37 de drone de atac ucrainene  au fost interceptate în cursul nopţii, fără să evoce pagube.

Infrastructuri civile au fost avariate, în noaptea de luni spre marţi, în regiunea rusă Saratov (vest), a anunţat marţi pe Telegram guvernatorul regiunii Roman Basurgin, relatează Reuters.

”Toate serviciile de urgenţă au fost trimise la faţa locului”, a anunţat el

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.