Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu preşedintele Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guido Crosetto a declarat pentru cotidianul Il Messaggero că Occidentul a crezut în mod greşit că sancţiunile pot opri agresiunea Rusiei şi a supraestimat influenţa sa economică în lume.

"În schimb, singura modalitate de a rezolva această criză este de a implica pe toată lumea, mai întâi (pentru a obţine) un armistiţiu şi apoi pacea", a declarat Guido Crosetto. La obiecţia jurnalistului care l-a intervievat că Putin nu s-a arătat dispus să negocieze, Crosetto a replicat: "Acesta este un motiv bun pentru ca noi să încercăm mai mult. Nu trebuie să renunţăm la nicio cale posibilă a diplomaţiei, oricât de îngustă ar fi ea".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cu toate acestea, Crosetto a apărat decizia Italiei de a continua să trimită arme în Ucraina, spunând că aceasta are ca scop să câştige "timp şi condiţi pentru a obţine un armistiţiu şi pacea".

Italia deţine în acest an preşedinţia rotativă a G7, grupului celor şapte mari democraţii.

Crosetto a mai avertizat în interviu că, dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări, care nu ar accepta tancurile ruseşti la graniţele lor".

Ministrul italian este, de asemenea, de părere că eşuata contraofensiva Ucrainei împotriva Rusiei din vara anului trecut a fost o greşeală, având în vedere superioritatea militară a Rusiei. Crosetto susţine că l-a avertizat personal pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că aceasta era sortită eşecului, dar "nu a fost ascultat".

CITEȘTE ȘI Ministrul italian al Apărării: Europa are nevoie de o strategie clară şi unificată împotriva Rusiei

Guido Crosetto critică şi declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron de trimitere a trupelor terestre în Ucraina, considerând că s-a pripit. "Nu ştiu cât de mult îl avantajează pe el însuşi şi nici cât de mult avantajează această fază foarte dificilă. Este o fază care necesită capacitate de analiză, raţionalitate, competenţă tactică şi diplomatică. Este un moment care nu are un precedent similar în istoria recentă. Dacă trebuie să căutăm exemple care să semene cu el, avem rezultate dramatice: cele două războaie mondiale", spune ministrul italian.

Pe de altă parte, Crosetto recunoaşte: "Din păcate, mă tem că Putin vrea toată Ucraina şi, mai mult, nimeni nu ne poate asigura că se va opri la Ucraina. Este clar că are în minte o ordine internaţională, în care cine este mai puternic, dacă şi când vrea, ia celelalte ţări".

Prin urmare, nu ar trebui să fie oprit imediat, în maniera războinică pe care o indică Macron? a fost întrebat Crosetto. "Nu, atunci riscăm să ajungem la un punct de unde nu ne mai putem întoarce. La fel cum am fi făcut-o dacă Putin ar fi pus în vizorul său şi ţările baltice sau Polonia, ceea ce nu este deloc imposibil. În acel moment, NATO ar avea obligaţia, înscrisă de articolul 5 al Tratatului Atlantic, de a se desfăşura militar de partea ţării NATO care este atacată", a spus ministrul.

Oficialul italian, a cărui ţară este printre cele care nu şi-au îndeplinit obiectivul de a aloca 2 la sută din PIB pentru cheltuielile de apărare, spune că dacă vine Trump din nou la putere, există riscul de a fi "dată afară" de sub umbrela de securitate colectivă şi de aceea cere ca cheltuielile pentru apărare să nu mai fie puse la socoteală în regulile europene de calcul al deficituluiu public.

În ceea ce priveşte războiul din Gaza, ministrul a subliniat că Roma a fost de la început de partea Israelului, dar avertizează: "Am ajuns în punctul în care guvernul lui Netanyahu trebuie să înţeleagă că toate aceste victime civile din Gaza nu mai sunt acceptabile. Mulţi îşi dau seama că este timpul să lupte cu Hamas într-un alt mod".

Comentând despre protestele din universităţile italiene şi susţinătorii pe care palestinienii îi au în rândul tinerilor şi al profesorilor, Guido Crosetto a remarcat: "Ceea ce mă frapează este că nu am văzut niciodată un protest al studenţilor împotriva Rusiei. Poate pentru că copiii ucraineni sunt consideraţi copiii unui Dumnezeu mai mic".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.