Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat marţi că Israelul „nu va părăsi niciodată Gaza”, menţionând posibila stabilire a unor avanposturi în teritoriul palestinian devastat de război. Ulterior, serviciul său de presă a transmis precizări menite să-i modereze declaraţiile, relatează AFP.
„Suntem în inima Gazei şi nu vom părăsi niciodată Gaza”, a declarat Israel Katz în timpul unei vizite în colonia Beit-El din Cisiordania ocupată, într-un discurs filmat de presa israeliană.
„Suntem acolo pentru a împiedica repetarea a ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat el, referindu-se la atacul mortal al mişcării palestiniene Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie 2023.
Ministrul israelian al apărării a menţionat instalarea de avanposturi în nordul Gazei, pentru a înlocui coloniile evacuate de Israel în timpul retragerii sale unilaterale din 2005, citând modelul „Nahal”, care combină prezenţa militară şi exploatările agricole. „La momentul oportun (...) vom înfiinţa în nordul Gazei avanposturi Nahal în locul comunităţilor (fostelor colonii) care au fost desfiinţate”, a spus el.
Serviciul de presă al ministerului a temperat rapid declaraţiile sale, asigurând că acestea „se înscriu exclusiv într-un context de securitate”.
„Guvernul nu are nicio intenţie de a înfiinţa colonii în Fâşia Gaza”, se afirmă într-un comunicat.
Declaraţiile ministrului vin în contextul unui armistiţiu fragil, intrat în vigoare la 10 octombrie între Israel şi Hamas, sub egida Washingtonului şi a mediatorilor regionali. Ţările mediatoare, Qatar şi Egipt, solicită punerea în aplicare a celei de-a doua faze a planului de pace al preşedintelui american Donald Trump. Această etapă prevede, în special, retragerea completă a forţelor israeliene din Fâşia Gaza, iar planul stipulează că „Israelul nu va ocupa şi nu va anexa Gaza”.
Declaraţiile lui Israel Katz au stârnit critici vehemente din partea opoziţiei. „Guvernul votează cu o mână în favoarea planului Trump, iar cu cealaltă vinde fabule despre centre de populaţie izolate în Gaza”, a afirmat Gadi Eizenkot, fost ministru şi fost şef al statului major.
Joia trecută, câteva zeci de israelieni au pătruns ilegal în Fâşia Gaza, încălcând instrucţiunile armatei, şi au plantat simbolic un steag israelian, pentru a solicita reocuparea şi recolonizarea teritoriului palestinian, cerută în special de miniştrii de extremă dreapta din guvernul Netanyahu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







