Ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, a declarat vineri, la New York, că în privinţa războiului din Ucraina ar trebui aplicat modelul lui Donald Trump, deoarece în promovarea păcii din Orientul Mijlociu a fost crucial ca părţile adverse să negocieze între ele în timpul acordurilor încheiate cu medierea preşedintelui american, relatează MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La sosirea la şedinţa Consiliului de Securitate al ONU, şeful diplomaţiei ungare a declarat că după încercările nereuşite din ultimele decenii, prima iniţiativă de succes care ne-a adus cu adevărat mai aproape de pacea din Orientul Mijlociu este legată de numele lui Trump.

Potrivit ministrului, în timpul realizării aşa-numitelor Acorduri ale lui Avraam, cheia a fost aceea că Guvernul SUA a reuşit să obţină redeschiderea canalelor de comunicare între state care nu au mai purtat negocieri de decenii întregi, pentru că se aflau în război sau cel puţin într-un conflict foarte serios.

“Aceasta este cheia în Ucraina”, a declarat Szijjártó. “Pentru pace, trebuie îndeplinită condiţia prealabilă ca părţile aflate în conflict să discute între ele şi canalele de comunicare să fie restabilite; fără negocieri nu va exista niciodată pace”, a adăugat politicianul maghiar.

“Şi în legătură cu războiul din Ucraina ar trebui aplicat modelul lui Donald Trump, astfel că este necesar ca între Rusia şi Ucraina să aibă loc negocieri, cât mai curând posibil”, a spus ministrul ungar de Externe.

Péter Szijjártó a subliniat că scopul înfiinţării ONU a fost promovarea păcii la nivel global, astfel că organizaţia mondială trebuie să aibă în vedere acest lucru şi astăzi. Iar întrucât Adunarea Generală a ONU are în prezent un preşedinte maghiar, Ungaria are posibilitatea de a contribui la iniţierea dialogului între părţile adverse, a punctat ministrul.

Szijjártó a subliniat că Europa se confruntă astăzi cu cea mai gravă criză de securitate de la cel de-al Doilea Război Mondial.

“Dacă acest continent european ar trebui să se confrunte cu încă un risc de securitate, nu cred că ar mai putea face faţă”, a spus oficialul ungar.

Şi din acest motiv este foarte important să fie înregistrate progrese în domeniul securităţii din Orientul Mijlociu, deoarece instabilitatea regiunii are un impact imediat şi asupra securităţii Europei prin ameninţarea terorismului şi prin valurile de migraţie ilegală, a mai spus Péter Szijjártó.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.