Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a evitat luni să indice un orizont de timp în care Viena şi-ar ridica veto-ul în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen şi cu graniţele terestre, după ce la sfârşitul acestei luni este aşteptată ridicarea controalelor la frontierele maritime şi în aeroporturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezent, luni, la o reuniune a miniştrilor de interne şi de justiţie din UE, Gerhard Karner a fost întrebat de jurnalişti dacă în viitorul apropiat se va schimba ceva în poziţia Austriei în ceea ce priveşte intrarea deplină în Schengen a României şi Bulgariei, inclusiv cu graniţele terestre.

„Am avut un dialog foarte deschis şi intens la începutul anului şi am ajuns la un compromis care va intra în vigoare la sfârşitul acestei luni, mai exact la sfârşitul lunii martie, aşa-numitul Schengen maritim şi Schengen aerian”, a spus Gerhard Kerner, referindu-se la acordul la care s-a ajuns pentru ca România şi Bulgaria să intre în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime începând de la sfârşitul lunii martie.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

În acelaşi timp, ministrul austriac de interne a sugerat că Viena nu se grăbeşte cu luarea unei decizii în ceea ce priveşte graniţele terestre, preferând să vadă cum funcţionează acest Schengen parţial şi apoi „să se mai gândească”.

„Cred că este foarte important să punem în primul rând în aplicare acest compromis, să facem acest pas şi să ne gândim la următorul pas după aceea”, le-a spus Karner jurnaliştilior de la Bruxelles care ridicaseră problema nemulţumirilor pe care le au companiile austriece pentru că „blocada” de la graniţele cu Bulgaria şi România le îngreunează afacerile.

„Orice altceva este contraproductiv”, a replicat Gerhard Karner. „Cred că este greşit să speculăm cu privire la efectuarea următorului pas înainte de a fi făcut primul pas”, a punctat ministrul austriac de interne.

„Ar trebui să ne uităm cum funcţionează (compromisul - n.r.) şi apoi sunt posibili următorii paşi. A face al doilea sau chiar al treilea pas înainte de primul este complet greşit şi contraproductiv şi, uneori, duce la faptul că oamenii nu sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează mecanismul”, a insistat Karner.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că, până la finalul acestui an, România va adera la Spaţiul Schengen şi terestru. „România peste o lună de zile va intra aerian şi maritim (în Spaţiul Schengen - n.r.). Normal că va trebui o atenţie şi mai mare, vor fi provocări mai mari, fiind la început. Eu vă garantez că până la sfârşitul anului acesta, România va intra în Schengen terestru”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu: Eu vă garantez că, până la sfârşitul anului acesta, România va intra în Schengen terestru / Anul viitor România nu va mai avea vize cu America, iar în 2026 România va intra în OECD

La rândul său, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, declarase luni, înaintea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de la Bruxelles, că România ar putea aduce mai multă stabilitate zonei Schengen, ar putea întări zona Schengen şi nu este deloc corect să aibă doar o integrare parţială. El a precizat că în decembrie anul trecut s-a făcut un pas important odată cu decizia de a intra în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, dar el crede că acest progres ar trebui urmat de un alt pas chiar în acest an. „Vom lucra în acest sens cu colegii şi prietenii noştri din Austria, din alte state membre. Suntem pregătiţi să cooperăm în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, migraţia ilegală, şi de asemenea, cooperarea poliţienească”, a spus Predoiu. 

CITEȘTE ȘI Cătălin Predoiu: România ar putea aduce mai multă stabilitate zonei Schengen, ar putea întări zona Schengen şi nu este deloc corect să continuăm să avem doar o integrare parţială

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.