Miniştrii de externe turc şi ucrainean au ajuns vineri la concluzia că alte soluţii pentru exportul de cereale ucrainene decât acordul pentru transportul pe Marea Neagră, care s-a încheiat după ce Rusia a renunţat luna trecută, sunt mai puţin bune, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acordul negociat anul trecut de Turcia şi Naţiunile Unite a permis exportul în siguranţă pentru cereale ucrainene pe Marea Neagră. Ankara a încercat să convingă Moscova să revină la acest acord şi va încerca să o facă şi la apropiata întâlnire pe care o vor avea preşedinţii turc şi rus.

Ucraina a anunţat la începutul acestei luni un "coridor umanitar" în Marea Neagră pentru a elibera navele de marfă care au fost blocate în porturile sale de când Rusia a lansat invazia la scară largă, în februarie 2022. Prima navă care a folosit coridorul a sosit la Istanbul săptămâna trecută.

Într-o conferinţă de presă susţinută în timpul vizitei sale la Kiev, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat vineri că reînnoirea acordului privind cerealele este o prioritate pentru Ankara, iar Rusia trebuie să fie inclusă în ecuaţie pentru a avea un acord funcţional.

"Reînvierea acestei iniţiative este o prioritate pentru Turcia. Sper că vom obţine un rezultat de succes", a declarat el, adăugând că soluţiile alternative pentru a înlocui acordul nu vor fi eficiente.

"M-am gândit de la început că Rusia ar trebui să fie inclusă din nou în această ecuaţie", a adăugat Fidan.

La rândul său, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a spus că Kievul lucrează la rute alternative, dar a recunoscut că acordul privind cerealele din Marea Neagră este soluţia optimă. "Lucrăm la rute alternative, dar, obiectiv vorbind, funcţionarea rutei Mării Negre este o soluţie optimă din toate punctele de vedere", a declarat el. "Vom putea extinde în mod substanţial transportul de cereale prin coridoarele terestre, dar blocarea Mării Negre trebuie să ia sfârşit", a adăugat Kuleba.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.