Generalul-locotenent Igor Kirillov, şeful trupelor ruse de protecţie împotriva radiaţiilor, substanţelor chimice şi biologice (RCBP), a declarat marţi că SUA pun la cale o „provocare chimică” în Ucraina, pentru care vor să învinovăţească Rusia, şi susţine că în acest scop Washingtonul ar fi livrat deja în gara din Kramatorsk un vagon de tren încărcat cu substanţe chimice periculoase şi interzise, relatează TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acuzele lui Igor Kirillov vin după ce fostul ambasador SUA la Moscova, John Sullivan, avertizase, la rândul său, zilele trecute, că Rusia se pregăteşte să folosească arma chimică în Ucraina. 

„Declaraţiile fostului ambasador al SUA în Rusia, John Sullivan, cu privire la planurile Rusiei de a folosi arme chimice în zona de operaţiuni speciale sunt considerate ca fiind intenţia Statelor Unite însele şi a complicilor lor de a efectua o provocare cu substanţe chimice toxice în Ucraina”, a declarat marţi generalul-locotenent Igor Kirillov, într-un briefing de presă.

„La 22 februarie, o influentă organizaţie neguvernamentală din SUA a organizat o conferinţă privind evenimentele din Ucraina. În timpul acestui eveniment, fostul ambasador al SUA în Rusia, John Sullivan, a făcut o declaraţie: Trupele ruseşti plănuiesc să folosească arme chimice în cadrul operaţiunii militare speciale. Noi considerăm această informaţie ca fiind intenţia Statelor Unite însele şi a complicilor lor de a desfăşura o provocare în Ucraina folosind substanţe chimice toxice", a declarat Kirillov.

Potrivit şefului trupelor ruse de securitate radioactivă, pregătirile pentru provocare „sunt în plină desfăşurare”. De exemplu, a susţinut el, la 10 februarie, substanţele chimice au fost livrate la Kramatorsk într-un vagon de tren, care era însoţit de cetăţeni străini. Acesta a fost remorcat până în incinta uzinei metalurgice Kuibişev din Kramatorsk. Produsele chimice au fost descărcate sub controlul ofiţerilor SBU (serviciul de informaţii interne al Ucrainei) şi al reprezentanţilor comandamentului forţelor armate ucrainene.



Kirillov a subliniat că în vagon se aflau în total 16 cutii metalice sigilate. Jumătate dintre ele aveau un semn de pericol chimic, inscripţia „BZ”, precum şi marcaje cu două linii roşii corespunzătoare clasei de substanţe otrăvitoare scoase din uz. „Această substanţă chimică provoacă psihoză acută, pierderea orientării, halucinaţii, tulburări de memorie”, a declarat Kirillov, reamintind că utilizarea agentului BZ este interzisă în conformitate cu articolul 1 al Convenţiei privind armele chimice.

În vagon se aflau, de asemenea, cinci cutii pe care scria CS-Riot şi trei cutii pe care scria CR-Riot, marcate cu o singură dungă roşie, ceea ce corespunde substanţelor iritante. „Încărcătura a fost plasată în vehicule blindate de fabricaţie americană, care au avansat spre linia de contact ca parte a unui convoi”, a detaliat Kirillov.

Potrivit şefului trupelor RCPB, la 19 februarie, partea ucraineană a descărcat la Kramatorsk 11 vagoane marcate „Materiale de construcţie” şi „Ciment”, care conţineau de fapt muniţie cu şrapnel.

Între timp, potrivit informaţiilor de care dispune Ministerul rus al Apărării, SUA au îmbunătăţit muniţiile cu şrapnel în beneficiul forţelor terestre ucrainene, adăugându-le substanţe iritante.

În plus, mai acuză generalul rus, Centrul NATO de coordonare a răspunsului la dezastre a planificat livrarea unui transport important de echipamente de protecţie personală către Ucraina, inclusiv 600.000 de fiole de antidoturi organofosforice, peste 3 milioane de pastile anticonvulsii, medicamente de detoxifiere, peste 55.000 de seturi de echipamente de protecţie personală, 55.000 de măşti de gaze şi 13.000 de seturi antichimice individuale. Această livrare a fost justificată prin faptul că se presupune că „trupele ruseşti au folosit deja muniţii cu compoziţie de fosfor şi pot activa substanţele otrăvitoare în timpul escaladării preconizate a situaţiei”.

„Acţiunile de livrare simultană a substanţelor chimice toxice şi a echipamentului de protecţie indică o încercare de a efectua provocări pe scară largă folosind agentul psihotropic de război BZ în timpul conflictului”, a conchis Kirillov. De asemenea, el a reamintit că BZ este un produs chimic intrat în dotarea armatei americane şi a fost utilizat pe scară largă în timpul războiului din Vietnam.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.