Miliardarul american Robert Durst, subiectul documentarului HBO The Jinx, a fost condamnat pentru uciderea celei mai bune prietene Susan Berman. Durst a fost găsit vinovat pentru uciderea lui Berman în 2000, pentru a o împiedica să vorbească cu poliţia despre dispariţia soţiei lui, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Berman, care avea 55 de ani, a fost găsită împuşcată în cap în casa ei din Beverly Hills.

În partea finală a documentarului Jinx, Durst este auzit murmurând în sinea lui: "Ce naiba am făcut? I-am ucis pe toţi, desigur."

Cu câteva ore înainte de difuzarea ultimului episod, autorităţile l-au arestat pe Durst în New Orleans pentru uciderea lui Berman. Juraţilor li s-a redat clipul în timpul procesului.

Procurorii l-au numit pe Durst, 78 de ani, un "psihopat narcisist”.

Susan Berman a fost o scriitoare de cărţi poliţiste şi a acţionat în calitate de purtător de cuvânt al lui Durst când a devenit suspect de dispariţia soţiei sale.

La o audiere anterioară, avocatul lui Durst, Dick DeGuerin, s-a opus ca juraţilor să li se arate şi momente din All the Good Things, un film din 2010 despre căsătoria sa, cu Ryan Gosling şi Kirsten Dunst. Filmul a fost regizat de regizorul The Jinx, Andrew Jarecki, şi descrie viaţa magnatului, arătându-l ca pe un criminal.

Soţia lui Durst, Kathleen McCormack, studentă la medicină, a dispărut în 1982 şi se presupune că a murit.

La scurt timp după verdictul de vineri, familia ei a emis o declaraţie prin care i-a îndemnat pe procurorii din districtul Westchester din New York să-l judece pe Durst.

"Sistemul de justiţie din Los Angeles a servit în cele din urmă familiei Berman. Acum este timpul ca Westchester să facă acelaşi lucru şi pentru familia McCormack", au spus ei.

Procurorii susţin că Durst a ucis de fapt trei persoane - al treilea fiind un vecin în vârstă, Morris Black, care a descoperit identitatea lui Durst în 2001 în timp ce se ascundea în Texas.

Durst a fost achitat de uciderea lui Black, susţinând cu succes că l-a ucis pe motiv de autoapărare înainte de a tăia cadavrul.

Durst este un membru înstrăinat al uneia dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii imobiliare din New York. Fratele său Douglas Durst, care a depus mărturie la proces, a declarat instanţei: "Ar vrea să mă ucidă”.

Durst urmează să-şi afle sentinţa la 18 octombrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.