Mii de persoane s-au adunat vineri în emblematica Piaţă Roşie, la Moscova, pentru a sărbători un an de la anexarea revendicată de Rusia a patru regiuni în Ucraina - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie -, într-o adevărată mare de steaguri ruseşti, distribuite participanţilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O scenă era înconjurată de ecrane cu sloganul ”O singură naţiune, o singură familie, o singură Rusie”, titlul concertului.

Imediat sub acest slogan se putea citi ”Donbasul este Noua Rusie”, o evocare a planului de creare a unui teritoriu rus în sudul şi estul Ucrainei, denunţat de Kiev drept ”imperialism”.

La sfârşitul lui septembrie 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat documente prin care anexa regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, şi Herson şi Zaporojie, în sud.

La scurt timp după aceea, el se exprima la un concert festiv, în Piaţa Roşie, şi le spunea locuitorilor acestor teritorii ”bine aţi venit acasă”.

”ÎNTOARCERE ÎN PATRIA ISTORICĂ”

Vladimir Putin aprecia atunci că aceste teritorii s-au ”întors în patria lor istorică”.

Aceste anexări au declanţat condamnări ferme ale Kievului şi susţinătorilor săi în Occident, care le-au denunţat drept ”ilegale”.

Data de 30 septembrie a fost decretată de către Vladimir Putin ”Ziua Reunificării”.

Liderul de la Kremlin nu a ieşit în Piaţa Roşie în acest an, însă prezentatorul evenimentului a promovat acelaşi discurs.

”Acum exact un an, dreptatea istorică a triumfat”, a declarat el la începutul concertului.

”Teritoriile ruse s-au alăturat Rusiei”, a spus el.

”Rusia nu-i va abandona niciodată pe ai săi. Suntem o singură şi aceeaşi ţară”, a declarat el, în timp ce mulţimea striga ”Rusia!”.

În public, în aşteptarea prestaţiilor, unii au stat la coadă să cumpere îngheţată, profitând de sfârşitul verii mosovite, iar alţii îşi  făceu selfie-uri şi strigau sloganuri.

La începutul lui septembrie, Rusia a organizat alegeri în aceste teritorii şi a pus căluş opoziţiei.

Moscova reprimă fără menajamente vocile care critică Războiul din Ucraina, înfuriind Occidentul.

Mii de ruşi au fost condamnaţi, de peste un an şi jumătate, uneori la pedepse grele, din cauză că au protestat faţă de ofensiva rusă în Ucraina.

Însă Rusia controlează aceste regiuni ucrainene doar parţial, iar în ele are loc o contraofensivă ucraineană cu o obiecticul de a le recuceri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.