Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţia a declarat că s-au vândut peste 450.000 de bilete pentru concertul de la Hipodromul din Zagreb. Majoritatea străzilor din centrul oraşului Zagreb au fost închise traficului şi au fost mobilizaţi aproximativ 6.523 de poliţişti.

Thompson, căruia i-au fost interzise concertele în mai multe ţări europene, printre care Olanda, Elveţia şi Bosnia, este acuzat de critici că flirtează cu ideologia şi iconografia guvernului croat ustaş din al Doilea Război Mondial, susţinut de nazişti.

Cântăreţul, care şi-a luat porecla de la mitraliera americană Thompson şi a devenit popular în anii 1990, în timpul şi după războiul care a urmat destrămării Iugoslaviei, respinge acuzaţiile că melodiile sale glorifică statul susţinut de nazişti.

Istoricii spun că mişcarea ustaşă a persecutat şi a ucis sistematic evrei, sârbi şi romi între 1941 şi 1945.

Thompson a declarat anterior că melodiile sale reprezintă pur şi simplu dragostea pentru Dumnezeu, familie, patrie şi oameni. Fanii săi, mulţi dintre ei tineri şi purtând steaguri croate, sunt de acord. „Mă aştept să fie bine, să ne distrăm de minune, să fie multă lume şi să fie o experienţă de neuitat”, a declarat Josip, unul dintre spectatori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.