Mercenarii Wagner susţin că au capturat un sat la nord de Bahmut

Mercenarii Wagner susţin că au capturat un sat la nord de Bahmut

Evgheni Prigojin, fondatorul grupului rus de mercenari Wagner, a declarat că forţele sale au cucerit satul Krasna Hora, la marginea de nord a oraşului asediat Bahmut din regiunea ucraineană Doneţk, transmite Reuters.

Într-un mesaj audio publicat de serviciul său de presă pe aplicaţia de mesagerie Telegram, Prigojin a spus: ”Astăzi aşezarea Krasna Hora a fost luată de trupele de asalt ale companiei militare private Wagner”.

Prigojin a publicat, de asemenea, un scurt videoclip, arătând aparent luptători Wagner la panoul de intrare în Krasna Hora, care înainte de război avea o populaţie de 600 de locuitori.

The Guardian şi Reuters nu au putut verifica în mod independent dacă satul a fost cucerit.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră