Medicii rezidenţi din Marea Britanie se află joi în a doua zi a unei greve de 48 de ore, în semn de protest faţă de un nou contract-cadru impus de Guvern, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medicii sunt furioşi după ce autorităţile au decis că acest contract, ce reduce plata pentru weekendurile lucrate, va fi impus în august, după ce negocierile au eşuat.

“Este o slujbă foarte stresantă, intensitatea este mare”, a declarat unul dintre manifestanţi, Holly Cooper.

“Iar  Guvernul, în special secretarul de stat pentru sănătate, ne spune că nu ne ascultă, noi spunem că acest contract nu este potrivit şi nu este ceea ce ne dorim, dar va fi impus oricum”, a adăugat ea.

“În toată perioada în care am lucrat ca medic nu am auzit niciodată atât de mulţi oameni care spun că se gândesc fie să renunţe complet la această profesie, fie să plece din ţară şi să plece să lucreze în altă parte”, a avertizat şi Alex Trevatt, rezident la chirurgie.

Secretarul sănătăţii, Jeremy Hunt, a acuzat Asociaţia Angajaţilor din Domeniul Medical din Marea Britanie că refuză orice compromis în discuţiile privind contractul-cadru.

Rezidenţii reprezintă circa 50% din totalul medicilor din Regatul Unit.

Potrivit autorităţilor, peste 5.000 de operaţii au fost anulate din cauza grevei.

Acţiuni similare de protest au avut loc în ianuarie şi februarie. Guvernul susţine că reformele sunt necesare din cauza situaţiei economice din ţară, dar şi pentru a îmbunătăţi eficienţa.

Pe de altă parte, medicii avertizează că nu va mai exista nicio plasă de siguranţă împotriva lucratului de ture lungi. Faptul că medicii vor fi obosiţi va pune în pericl pacienţii, spun ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.