Medicii şi asistentele medicale veniţi din străinătate evită tot mai mult National Health Service (NHS), deoarece retorica anti-imigraţie şi creşterea rasismului au creat „un mediu ostil”, a avertizat liderul medicilor din Marea Britanie, citat de The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Serviciul public de sănătate este pus în pericol pentru că profesioniştii din sănătate veniţi din alte ţări văd tot mai des Regatul Unit drept o ţară „neprimitoare, rasistă”, în parte din cauza abordării dure a guvernului faţă de imigraţie, a declarat Jeanette Dickson.

Un număr record de medici din străinătate părăsesc NHS, iar creşterea înregistrată după Brexit a numărului celor care veneau să lucreze în sistem s-a oprit. În acelaşi timp, numărul asistentelor şi moaşelor care se alătură NHS a scăzut abrupt în ultimul an.

Dickson este preşedinta Academy of Medical Royal Colleges, care reprezintă interesele profesionale ale celor 220.000 de medici din Marea Britanie şi Irlanda, inclusiv medici de familie, chirurgi, anestezişti şi specialişti de urgenţă (A&E).

Ea a spus că, fără contribuţia medicilor şi asistentelor din străinătate, NHS „s-ar putea prăbuşi destul de uşor” şi s-ar putea trezi fără „o masă critică de oameni care să poată conduce serviciul în condiţii de siguranţă”.

Medicii şi asistentele veniţi din afara Marii Britanii sunt descurajaţi de atitudinea ostilă a politicienilor faţă de migranţi, de modul în care imigraţia este prezentată în mass-media, de abuzurile rasiste la care sunt supuşi absolvenţii internaţionali de medicină de către colegi din NHS şi de agresiunile rasiste ale pacienţilor împotriva personalului NHS care aparţin minorităţilor etnice, a spus ea.

„Sentimentul meu este că creăm o cultură în care retorica este «străinul e rău». Dacă nu ai vizitat niciodată Marea Britanie şi te uiţi la media noastră - reţele sociale, presă online, presă tipărită - la ceea ce se relatează că spun politicienii noştri, cred că nu este nerezonabil să vezi asta ca pe un mediu ostil”, a declarat Dickson, oncolog clinician consultant în cadrul NHS, pentru The Guardian.

„Pentru că (personalul medical străin]) vede Marea Britanie retrăgându-se din Europa, cu mesajul «ne descurcăm singuri». Văd atacuri asupra sinagogilor, văd proteste anti-musulmane. Văd retorica potrivit căreia imigraţia este rea, (că) imigraţia este o problemă majoră pentru ţară.

De ce ai merge într-un loc unde oamenii spun: «Nu avem nevoie de voi, nu vă vrem»? Pentru ei, asta face ca Marea Britanie să pară neprimitoare, rasistă. Prevalenţa acestei ostilităţi (faţă de migranţi) este semnificativ mai mare decât acum 10 ani.”

Deşi NHS s-a bazat pe personal din străinătate încă de la înfiinţarea sa, în 1948, această dependenţă a ajuns la cel mai ridicat nivel. De exemplu, 42% dintre toţi medicii din Regatul Unit s-au calificat în afara ţării, arată datele General Medical Council (GMC).

Atmosfera din Marea Britanie faţă de migranţi a devenit atât de neplăcută încât unii angajaţi NHS născuţi în străinătate se simt nesiguri în viaţa de zi cu zi, a adăugat Dickson.

Selina Douglas, director executiv al trustului de sănătate Whittington din Londra, a declarat luna trecută, într-o întâlnire publică, că personalul din spitale şi din comunitate se confruntă cu o creştere a rasismului.

Referindu-se la asistente din străinătate care lucrează în Marea Britanie de 25 de ani, Douglas a spus: „Acei angajaţi sunt abuzaţi rasial în spitalul nostru”.

Într-un avertisment adresat pacienţilor cu comportament abuziv, secretarul pentru sănătate, Wes Streeting, a declarat luna trecută că „dreptul de a avea acces la servicii medicale gratuite în această ţară nu vine la pachet cu libertatea de a ne abuza personalul, sub nicio formă”. Cu toate acestea, nu este clar ce măsuri ia NHS sau poliţia împotriva abuzurilor comise de pacienţi.

Datele privind forţa de muncă, colectate de GMC şi de Nursing and Midwifery Council, arată că tot mai mulţi absolvenţi străini de medicină şi asistenţă medicală fie aleg să nu vină în Marea Britanie, fie pleacă să lucreze în alte ţări, a spus Dickson.

Ea şi-a exprimat îngrijorările la finalul unui an în care Streeting a afirmat că personalul NHS este adesea ţinta unui rasism tot mai evident, „de tipul anilor ’70–’80”, iar un lider al unui trust NHS şi-a exprimat teama că angajaţi de culoare şi asiatici, care vizitau pacienţi la domiciliu, au fost „intimidaţi în mod deliberat” prin arborarea de steaguri ale Angliei.

Dickson a susţinut că guvernul laburist este parţial de vină pentru faptul că medicii aleg să nu vină în Marea Britanie, deoarece prioritizează absolvenţii de medicină din Regatul Unit în detrimentul celor formaţi în străinătate la alocarea locurilor pentru formarea medicală de specialitate. Aceasta este o problemă-cheie, alături de salarizare, în disputa dintre miniştri şi British Medical Association privind medicii rezidenţi din Anglia.

Ea a adăugat: „Ai o populaţie care s-a retras din internaţionalism prin Brexit. Există un secretar de stat care spune, de asemenea, «vom prioritiza absolvenţii din UK pentru locurile de muncă».

A existat întotdeauna un grup (de medici) care s-au întors în ţara de origine sau au plecat într-o altă ţară. Mai îngrijorător pentru mine este faptul că numărul absolvenţilor din străinătate care doreau să vină aici este, de asemenea, în scădere. Şi cred că acest lucru este parţial legat de argumentul prioritizării care este promovat.

Medicii au multe competenţe transferabile, la fel ca asistentele. Există un deficit internaţional (pentru ambele profesii). Dacă o ţară nu mai pare primitoare sau oamenii nu se simt în siguranţă, iar Canada, Australia şi Noua Zeelandă îşi deschid mai mult porţile, nu mi se pare surprinzător că oamenii pleacă.”

Sentimentul anti-imigraţie exprimat de politicieni neidentificaţi ar putea determina atât de mulţi angajaţi din străinătate să plece, încât NHS „s-ar putea prăbuşi destul de uşor”, a avertizat ea.

„Dacă avem o migraţie externă semnificativă şi continuăm cu retorica naţională potrivit căreia imigraţia este rea şi, de asemenea, că «prioritizăm absolvenţii din UK», atunci chiar mă tem că vom ajunge într-un punct în care nu vom mai avea o masă critică de oameni care să poată desfăşura serviciul în siguranţă.”

Ea a spus că premierul Keir Starmer şi Wes Streeting ar trebui să transmită clar publicului că medicii şi asistentele din prima linie din NHS, născuţi în străinătate, sunt bineveniţi, deoarece „oferă un serviciu nepreţuit pacienţilor, dar şi NHS-ului şi colegilor lor, pentru că fără ei am fi cu toţii complet copleşiţi. Pe cei care sunt deja în Marea Britanie trebuie neapărat să-i facem să se simtă bineveniţi şi să facem eforturi suplimentare pentru asta”.

Ca reacţie la declaraţiile lui Dickson, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Sănătate şi Asistenţă Socială a declarat: „NHS beneficiază enorm de pe urma personalului său internaţional şi vom continua să sprijinim şi să atragem profesionişti talentaţi din străinătate care doresc să-şi dedice timpul, energia şi competenţele serviciului de sănătate.

Discriminarea împotriva pacienţilor şi a personalului deopotrivă subminează tot ceea ce reprezintă serviciul nostru de sănătate – iar NHS are toleranţă zero faţă de rasism.”

Aceştia au adăugat: „Cu toate acestea, eşecul de a forma suficienţi profesionişti medicali ne-a lăsat dependenţi de recrutarea internaţională pentru a acoperi golurile. Este corect ca contribuabilii britanici să vadă un randament al investiţiei făcute în formarea personalului medical autohton, motiv pentru care planul nostru de sănătate pe 10 ani prevede prioritizarea absolvenţilor de medicină din UK şi a celor care au lucrat perioade semnificative în NHS pentru formare de specialitate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.