Candidata de extremă-dreapta la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen, se află la Moscova şi va merge la Kremlin vineri pentru a vizita o expoziţie de artă gotică franceză, a declarat preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reuters.
Le Pen s-a întâlnit în cursul dimineţii de vineri cu parlamentari ruşi, dar nu este clar dacă se va întâlni şi cu înalţi oficiali guvernamentali.
Preşedintele Vladimir Putin se află vineri la Kremlin, pentru o ceremonie.
Le Pen înregistrează rezultate destul de bune în sondajele din Franţa, care arată, însă, că va pierde în al doilea tur de scrutin.




























