Trenurile din Marea Britanie au fost aproape oprite sâmbătă, în timp ce grevele coordonate ale lucrătorilor feroviari s-au adăugat la o săptămână de agitaţie cauzată de creşterea preţurilor la energie şi de reducerile de taxe nefinanţate care au zguduit pieţele financiare, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Doar aproximativ 11% din serviciile de trenuri erau aşteptate să funcţioneze sâmbătă în Marea Britanie, potrivit Network Rail.
 
Sindicatele au declarat că au declanşat cea mai recentă dintr-o serie de greve de o zi pentru a cere ca majorările salariale să ţină pasul cu inflaţia care se aşteaptă să atingă un vârf de aproximativ 11% în această lună.
 
Consumatorii au fost, de asemenea, afectaţi de o creştere a facturilor la energie sâmbătă, deoarece consecinţele invaziei ruseşti în Ucraina împing preţurile la gaze şi electricitate mai mari. Facturile gospodăriilor sunt aşteptate să crească cu aproximativ 20%, chiar şi după ce guvernul a intervenit pentru a limita preţurile.
 
Prim-ministrul Liz Truss, aflată în funcţie de mai puţin de o lună, a vorbit despre criza costului vieţii ca fiind motivul pentru care a acţionat rapid pentru a introduce un controversat program de stimulare economică, care include reduceri de taxe nefinanţate în valoare de 45 de miliarde de lire sterline (48 de miliarde de dolari).
 
Îngrijorarea că aceste planuri ar duce datoria guvernamentală la niveluri nesustenabile a făcut ca lira sterlină să atingă un minim record faţă de dolar în această săptămână şi a forţat Banca Angliei să intervină pe piaţa obligaţiunilor.
 
"Trebuie să facem lucrurile mai repede în această ţară", a declarat Truss pentru ziarul The Sun, publicată sâmbătă. "Aşa că voi face lucrurile diferit. Aceasta implică decizii dificile şi implică perturbări pe termen scurt".
 
Patru sindicate au convocat trei greve de 24 de ore în următoarele opt zile, asigurând întreruperi ale serviciilor pentru o mare parte a săptămânii.
 
Momentul este deosebit de îngrijorător pentru alergătorii şi fanii care încearcă să ajungă în capitală pentru Maratonul Londrei de duminică, la care se aşteaptă să participe 42.000 de concurenţi.
 
Mick Lynch, secretarul general al Sindicatului lucrătorilor din domeniul feroviar, maritim şi al transporturilor, a declarat că grevele au fost concepute pentru a viza conferinţa anuală a Partidului Conservator al lui Truss, care începe duminică la Birmingham, în Anglia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.