Marea Britanie a ieşit oficial din UE la 1.317 zile de la decizia britanicilor de a părăsi Uniunea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uniunea Europeană pierde astfel 15% din economie şi capitala financiară a lumii, Londra.

În faţa sediului Parlamentului britanic - un loc de dezbateri aprinse de la referendumul din 2016 - susţinătorii cei mai aprigi ai Brexitului îşi savurează victoria.

Mii de susţinători ai Brexitului sărbătoresc în Piaţa Parlamentului din Londra, după ce au participat la numărătoarea inversă care a marcat momentul ieşirii regatului din Uniune.

Piaţa a fost inundată de steaguri Union Jack, iar participanţii la petrecere au cântat cântecul patriotic “Land of Hope and Glory”.

Ei au privit un montaj cu momente din cei 47 de ani în care ţara a făcut parte din UE pe un ecran uriaş, huiduind la apariţia unor politicieni proeuropeni şi exprimându-şi bucuria la apariţia pe ecran a camionului Brexitului Nigel Farage.

În Marea Britanie, alţii şi-au exprimat tristeţea faţă de faptul că ţara lor este prima care părăseşte UE, reducând-o la 27 de naţiuni.

Priveghiuri cu lumânări au avut loc în mai multe oraşe din Scoţia, iar steagul britanic a fost coborât pe catargul din faţa sediului Parlamentului scoţian.

Parlamentarii scoţieni au hotărât prin vot să ţină steagul britanic în acest fel, ca simbol al opoziţiei lor faţă de Brexit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.