Decizia Gazprom de a reduce la jumătate volumele de gaz livrate Republicii Moldova este una politică, nejustificată economic, în condiţiile în care Moscova foloseşte resursele energetice pe post de arme ce sunt îndreptate împotriva democraţiei, a arătat joi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la conferinţa de presă comună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află în vizită la Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maia Sandu a arătat că Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimele trei decenii, iar autorităţile fac eforturi mari ca să asigure ţara cu resurse energetice, în timp ce societatea face, la rândul ei, eforturi ca să economisească şi de aceea, ajutorul Uniunii Europene este esenţial.

Această perioadă marcată de războiului Rusiei contra Ucrainei, care „este un atac la adresa întregii lumi libere, ne-a unit şi ne-a făcut mai solidari ca niciodată”, a spus Maia Sandu.

„Ordinea globală, bazată pe dreptul internaţional,  a fost încălcată cu mult cinism şi brutalitate de Federaţia Rusia la 24 februarie. Ne confruntăm cu cea mai gravă criză energetică din ultimele trei decenii. O criză în care resursele energetice sunt folosite pe post de arme ce sunt îndreptate împotriva democraţiei. Şi acest război energetic se întâmplă nu doar în Republica Moldova. Autorităţile fac eforturi mari ca să asigure ţara cu resurse energetice şi pentru a micşora povara preţurilor la energie. Şi societatea face eforturi - consumatorii casnici, instituţiile, întreprinderile au redus consumul de energie”, a declarat Maia Sandu. Preşedinta Republicii Moldova a adăugat că solidaritatea europeană, inclusiv faţă de ţările din vecinătatea UE, este vitală în aceste timpuri. „Doar împreună, solidari, vom putea trece peste iarna care vine şi ne vom putea păstra libertatea şi viitorul democratic şi paşnic”, a spus Maia Sandu la declaraţiile de presă comune cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Întrebată de o jurnalistă olandeză dacă Rusia practică nu doar un şantaj energetic, ci şi politic, Maia Sandu a arătat că în ciuda unui contract care stipulează volumele de gaz care trebuie livrate, Gazprom a redus unilateral furnizarea de gaze cu 50 de procente, fără justificări şi explicaţii. „Noi credem că este o decizie politică, nu este o decizie comercială, pentru că Republica Moldova şi-a plătit consumul de gaz în pofida faptului că preţurile au crescut şi au devenit foarte mari. În presa internaţională vedem informaţii despre coaliţia dintre forţele politice susţinute de Rusia în Moldova şi grupurile corupte, criminale, care încearcă să folosească situaţia dificilă în ţară, inclusiv inflaţia sporită, impactul crizei energetice şi impactul crizei economice, împotriva autorităţilor democratic alese şi împotriva proceselor democratice din Moldova”, a declarat Maia Sandu.

„Republica Moldova este o ţară europeană, care îşi apără cu curaj şi determinare democraţia şi valorile noastre comune. Este interesul nostru să vă susţinem. Am fost alături de dvs şi vom rămâne alături de dvs, pentru că suntem impresionaţi de cât de deteminaţi sunteţi să protejaţi democraţia, pacea, respectul pentru dreptul internaţional şi valorile noastre comune”, a comentat, la rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a explicat că diversificarea surselor energetice este singura soluţie pe termen lung la şantajul practicat de Moscova.

Foto: Facebook Maia Sandu
Foto: Facebook Maia Sandu
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.