Preşedintele francez Emmanuel Macron urma să participe după miezul nopţii de marţi spre miercuri, la o şedinţă de bilanţ, la celula de criză de la Ministerul de Interne, alături de premierul Edouard Philippe şi de Laurent Nunez, Agnès Buzyn şi Florence Parly, iar ministrul de Interne Christophe Castaner urma să participe la şedinţă printr-o legătură de la Strasbourg, relatează Le Figaro.
Potrivit ziarului, Macron nu ar urma să se exprime public cu această ocazie.
Castaner, care a sosit la Strasbourg, efectua un bilanţ împreună cu procurorul Republicii de la Paris Rémy Heitz.




























