Macron denunţă, în urma unei convorbiri telefonice cu Zelenski, o ”alegere iresponsabilă” a Rusiei de ”a-şi intensifica atacurile împotriva infrastructurilor şi obiectivelor civile” în Ucraina

Macron denunţă, în urma unei convorbiri telefonice cu Zelenski, o ”alegere iresponsabilă” a Rusiei de ”a-şi intensifica atacurile împotriva infrastructurilor şi obiectivelor civile” în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron denunţă luni ”alegerea iresponsabilă” a Rusiei de ”a-şi intensifica atacurile împotriva infrastructurilor şi obiectivelor civile” în Ucraina, în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

 

”Nu vom ceda nici intimidărilor şi nici escaladării Rusiei, care nu trebuie să se înşele: timpul joacă împotriva sa”, a scris pe X şeful statului francez.

Macron îşi exprimă regretul faţă de faptul că Moscova ”refuză cu încăpăţânare toate îndemnurile la armistiţiu”.

Rusia a anunţat duminică faptul că-şi va ”intensifica” atacurile împotriva infrastructurilor ucrainene, după ce a atacat poduri la Kiev patru zile la rând.

Această alegere ”încalcă princiiple cele mai fundamentale ale dreptului internaţional”, denunţă Emmanuel Macron.

”Franţa şi Europa vor continua să-şi asume responsabilităţile şi să suţină Ucraina şi să caute toate căile de a salva civili, de a obţine o reducere a ostilităţilor şi de a promova ideea unei păci drepte şi durabile”, a scris pe X preşedintele francez.

Cancelarul german Friedrich Merz a efectuat duminică o viiztă la Kiev, în semn de susţinere, şi a promis un nou ajutor financiar Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia din capitala ucraineană.

Kievul ”trăieşte nopţi şi zile îngrozitoare”, a denunţat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră