Lumea ”nu tratează la fel crizele care-i afectează pe negri şi pe albi”, denunţă directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus, comparând atenţia acordată Ucrainei cu cea acordată altor ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Toată atenţia acordată Ucrainei este foarte imporantă, bineînţeles, pentru că acest lucru are un impact asupra întregii lumi, însă nici măcar o fracţiune (din această atenţie) nu este acordată (regiunii din Etiopia) Tigre (din care directorul OMS este originar şi care este supusă unei blocade devastatoare), Yemenului, Afganistanului, Siriei şi restului”, îşi exprimă emoţia, într-o conferinţă de presă, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Îmi datorez să fiu direct şi cinstit. Lumea nu tratează rasa umană la fel. Unii sunt mai egali decât alţii”, denunţă el, parafrazându-l pe scriitorul George Orwell.

”Iar atunci când spun asta mă doare (...). Este foarte greu de acceptat, dar este ceea ce se întâmplă”, insistă el, exprimându-şi speranţa ca ”lumea să-şi revină la raţiune şi să trateze orice viaţă de om la fel”.

Directorul OMS a făcut o foarte lungă digresiune cu privire la situaţia din regiunea sa natală, Tigre, unde autorităţile sunt în conflict cu autorităţile guvernamentale.

El şi-a exprimat temerea că armistiţiul umanitar decretat la 24 martie de către Guvernul de la Addis Abeba în vederea permiterii intrării unor ajutoare umanitare în Tigre, complat izolat până atunci, ar pitea fi ”doar o manevră diplomatică”.

Aproximativ 2.000 de camioane cu ajutoare de primă necesitate ar fi trebuit să sosească în regiune, însă ”în total sunt doar 20, ceea ce reprezintă 1% din nevoi”, a denunţat directoru OMS.

”Concret, asediul între forţele etiopiene şi eritreene continuă”, potrivit lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, care avertizează că, în lipsa unui acces întru totul liber al ajutoarelor, sute de mii de oameni ar putea să moară.

Acest conflict, care a izbucnit în noiembrie 2020, s-a extins o vreme în afara Tigre, s-a soldat cu mii de morţi, a aruncat în prăpastia fometei milioane de oameni, iar cele două tabere au fost acuzate de atrocităţi.

”Ceea ce se întâmplă în Etiopia este tragic. Oameni sunt arşi de vii din cauza etniei lor, nimic mai mult. Iar eu nu sunt sigur că acest lucru a fost luat în serios de către presă”, declară directorul OMS..

”Ne trebuie un echilibru. Trebuie să luăm fiecare viaţă în serios, pentru că fiecare viaţă este preţioasă”, pledează el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.