Un parc aerian cu o suprafaţă de aproape un hectar, pe o insulă artificială, ”Little Island”, susţinută de 132 de piloni de beton în formă de lalea, pe fluviul Hudson, a fost inaugurat drept un simbol al unui oraş care renaşte după pandemia covid-19 care l-a marcat profund, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Little Island" este accesibilă în mod gratuit, pe două pasarele peitonale, şi a fost construită pe locul unde se afla odinoară cheiul 54 al companiei maritime White Star, pe care debarcau, în aprilie 1912, 705 de supravieţuitori ai naufragiului Titanicului.

Costul insulei artificiale - aproximativ 260 de milioane de dolari - a fost acoperit în mare parte de fundaţia antreprenorului Barry Diller şi a soţiei sale, creatoarea Diane von Furstenberg.

Miliardarul declara cotidianului The New York Times (NYT) că urmează să suporte cheltuielile cu întreţinerea parcului în primii 20 de ani.

Contribuţia sa totală ar putea atinge, astfel, 380 de milioane de dolari, a estimat el, un lucru fără precedent la New York în cazul unei donaţii private privind o grădină publică.

"Little Island" risca să nu fie finalizată, paralizată de o serie de recursuri judiciare fără sfârşit, însă guvernatorul statului New York Andrew Cuomo a bţinut un acord între părţi în 2017.

Pilonii, cu înălţimi cuprinse între cinci şi 18 metri, pentru a crea un relief, şi de 68 de tone fiecare, au fost umpluţi cu pământ, ca nişte ghivece de flori uriaşe.

Peste 350 de specii de flori, arbuşti şi arbori au fost instalate pe insulă, care urmează să fie deschisă zilnic între orele locale 6.00 şi 1.00.

Proiectul, situat între 13th şi 14th Street, cuprinde un amfiteatru de aproape 700 de locuri.

El face parte din Hudson River Park, un proiect de amenjare a cheiului Hudsonului între 59th Street şi Battery Park City, situat în sudul extrem al Manhattanului.

La nivelul apei există în contnuare ceea ce a mai rămas din vechii piloni de lemn ai cheiului 54, păstraţi în vederea consevării habitatului submarin.

Peisagista Signe Nielsen, care a conceput suprafaţa Little Island, a vrut ca vizitatorii ”să părăsească oraşul, circulaţia, să pătrundă într-un spaţiu şi să fie surprinşi”, declară ea AFP. ”Sper să plece mai clami şi mai fericiţi decât au venit”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.