Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) pare să fie activ în continuare, potrivit unei înregistrări video recente în care apare, după ce ONU anunţa într-un raport că acesta se afla în detenţie, anunţă joi SITE Intelligence Group şi doi şefi de trib, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Khalid Batarfi, alias Abu Miqdad al-Kindi, liderul timp de aproape un an al acestei aripi al-Qaida, considerată deosebit de periculoasă, anunţă atacul susţinătorilor lui Donald Trump la Capitoliu, luna trecută, în această înregistrare video publicată miercuri.

În această înregistrare video - de aproximativ 20 de minute -, Batarfi afirmă, referindu-se la Statele Unite, că atacul la Congres al susţinătorilor fostului preşedinte american este doar ”vârful aisbergului a ceea ce le aşteaptă, cu voia lui Allah”.

Într-un raport prezentat Consiliului de Securitate al ONU săptămâna trecută se arată că Khalid Batarfi ”a fost arestat în octombrie, în cursul unei operaţiuni în (provincia) Gheida, în care a fost ucis comandantul-adjunct Saad Atef el-Aoulaqi”. În document nu se preciza nici când a fost prins Batarfi şi nici care era starea sa ulterior.

Însă doi şefi de trib din regiunea Al-Bayda, în centrul Yemenului, unde Al-Qaida este activă, spun că este foarte probabil ca persoana despre care se spune în raportul ONU că a fost arestată să fie alt membru al grupării jihadiste.

Al-Qaida în Peninsula Arabică a anunţat că l-a numt pe Batarfi, care se crede că ar avea vârsta de aproximativ 40 de ani, la şefia sa în februarie 2020, după uciderea predecesorului său, Qassem al-Rimi, într-un atac aerian american în Yemen.

CEA MAI PERICULOASĂ ARIPĂ

Batarfi - considerat un terorist internaţional de către Statele Unite din 2018 - a apărut în numeroase rânduri în înregistrări video, potrivit SITE Intelligence Group, un grup de studiu al grupărilor teroriste.

Înfiinţată în 2009, AQPA este considerată de către Statele Unite aripa cea mai periculoasă a reţelei jihadiste.

Ea a profitat de haosul antrenat de războiul civil în curs din 2014 în Yemen, între rebeli huthi şi putere, pentru a-şi consolida acapararea în sudul şi sud-estul ţării.

Organizaţia a comis în ultimii ani atacuri în Yemen, vizând atât rebeli huthi, cât şi forţe guvernamentale.

AQPA a revendicat atacuri în Statele Unite şi Europa - cel de la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, la Paris, în 2015, soldat cu 12 morţi, şi un atac armat soldat cu trei morţi, în 2019, la o bază aeronavală din Florida.

Statele Unite şi-au intensificat atacurile vizând această grupare începând din 2017.

Potrivit unor experţi, reţeaua şi-a pierdut în prezent din influenţă.

Consilierul în probleme de securitate naţională al lui Joe Biden a anunţat că armata americană îşi va continua operaţiunile ţintite vizând AQPA în Yemen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.