Liderii Uniunii Europene discută miercuri, la Strasbourg, pe baza rezultatului votului de marţi seară din Parlamentul britanic şi susţin că trebuie avut în vedere orice scenariu privind Brexitul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a deschis dezbaterea exprimându-şi regretul faţă de votul de marţi seară din Parlamentul britanic. „Respect viziunea membrilor parlamentului. Este prea devreme să analizăm rezultatele votului. Au fost două majorităţi negative la Westminster. Trebuie să ne concentrăm pe cetăţeni, pentru că ei vor fi primii afectaţi de asta. UE este în poziţia de a adopta o politică de coeziune”.

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a punctat: „Votul de aseară a fost clar. A fost respins, iar acum trebuie să găsim o cale de urmărit. Credem ca acest acord a fost cel mai bun rezultat. Cele două părţi au negociat, căutând cele mai bune variante. Este adevărat: Brexitul lezează, atât Marea Britanie, cât şi Uniunea Europeană. Trebuie să reducem acest rău la minimul posibil”.

„Cred că nu trebuie speculat ce fel de Brexit vom avea. Trebuie să aşteptăm să vedem ce va fi în Camera comunelor şi Guvernul britanic. Comisia va fi pregatită să reactioneze indiferent de rezultat”, a mai spus Timmermans, care a încheiat cu un citat din C.S. Lewis: „Nu ne putem întoarce să schimbam începutul, dar putem vedea ce suntem, pentru a schimba viitorul”.

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a declarat: „Comisia Europeană a luat cunoştinţă de votul de aseară. O majoritate covârşitoare a fost împotriva acordului nostru. Acum este prea devreme să apreciem consecinţele acestui vot. Respectam dezbaterea democratică din Parlamentul britanic”. 

„Regretăm profund acest vot pentru munca noastră de doi ani. Noi am clădit acest acord împreună cu Guvernul britanic. Aveam o înţelegere bună. Era cea mai bună variantă. Nu putem exlude niciun scenariu. Mai avem doar 10 săptamâni până la finalul lunii martie, momentul ales de Marea Britanie pentru a ieşi din UE. Şi ne temem mai mult ca niciodată ca ar putea fi un Brexit fără acord. Trebuie să rămânem lucizi şi să fim pregătiţi pentru această posibilitate”.

Manfred Weber, reprezentant al PPE, a afirmat: „Sunt mândru ca european. Europenii simt unitatea, apreciază Uniunea Europeană. Mingea se află acum în terenul prietenilor noştri britanici. Vă rog, spuneţi-ne ce vreti să obţineţi! Noi trebuie să reflectăm asupra obiectivelor noastre”.

Deputaţii britanici au respins masiv acordul cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE, declanşând depunerea unei moţiuni de cenzură de către opoziţia laburistă.

Camera Comunelor a respins textul cu 432 de voturi la 202 - cea mai grea înfrângere suferită de un lider britanic din anii 1920.

(Corespondenţă de la Strasbourg de Patricia Marinescu)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.