Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a ieşit vineri de la mai multe reuniuni ale omologilor săi din cadrul G20, pe Insula Bali, în Indonezia, din cauza criticilor şefilor dimplomaţiilor germană, ucraineană şi americană, reuniţi pentru prima oară într-un summit internaţonal de la începutul Războiului rus din Ucrana, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lavrov şi omologul său american Antony Blinken s-au văzut pentru prima oară de la invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, în cadrul acestei reuniuni a şefilor diplomaţiilor ţărilor G20.

”Ceea ce am auzit azi (vineri) este un îndemn al lumii întregi, nu doar al Statelor Unite (...) ca agresiunea (rusă) să înceteze”, a declarat presei secretarul de Stat American.

Indonezia, care depune eforturi să-şi menţină opoziţie neutră în calitate de gazdă a G20, a îndemnat încă din deschiderea reuniunii la încetarea Războiului din Ucraina şi a subliniat consecinţele grave ale acestuia în întreaga lume.

”Este responsabilitatea noastră să terminăm războiul cât mai rapid şi să ne rezolvăm diferendele la masa negocierilor şi nu pe câmpul de luptă”, a îndemnat ministrul indonezian de Externe Retno Marsudi în prezenţa lui Lavrov.

Consecinţele războiului ”se simt în întreaga lume, asupra alimentaţiei, energiei şi bugetelor”, a subliniat el.

”Iar ca întotdeauna ţările sărace şi în curs de dezvoltare sunt cele mai afectate”, a denunţat el.

Serghei Lavrov a părăsit o sesiune în momentul în care omoloaga sa germană Annalena Baerbock a criticat Moscova din cauza Războiului rus din Ucraina, potrvit unor diplomaţi.

El a lipsit, de asemenea, de la o sesiune în care ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba s-a exprimat online şi atunci când secretarul de Stat american Antony Blinken a condamnat Rusia, declară AFP mai mulţi diplomaţi.

Antony Blinken a refuzat să se întâlnească cu omologul său rus separat şi a denunţat vina Rusiei în crizele alimentară şi energetică mondiale.

El a cerut Moscovei să lase cerealele să iasă dn Ucraina.

Lavrov i-a replicat că ”nu va fugi după” Washington pentru ca să stea de vorbă.

”RĂZBOI NEJUSTIFICABIL”

Serghei Lavrov a denunţat abordarea Occidentului de a folosi arena G20 pentru altceva decât un forum care discută despre marile probleme mondiale.

”Partenerii noştri occidentali caută să evite să vorbească despre probleme economice mondiale. Imediat ce iau cuvântul, ei se lansează aproape imediat într-o critică neînfrânată a Rusiei privind situaţia din Ucraina şi ne califică drept agresori”, dennţă el.

Blinken s-a întâlnit cu miniştii francez, german şi un reprezentant britanic şi au dscutat despre acest război ”nejustificabil şi neprovocat”, a anunţat într-un comunicat Departamentul de Stat american.

Ei au examinat ”moduri de a răspunde îngrijorărilor privind securitatea alimentară mondială care rezultă din ţintirea deliberată de către Rusia a agriculturii ucrainene”.

Statele Unite - susţinute de către o parte a aliaţilor lor occidentali - îndeamnă la o excludere a Rusiei din forumurile internţaionale.

PRIORITĂŢILE, SCHIMBATE DE INVAZIA UCRAINEI

Însă Indonezia, grijulie faţă de neutralitatea sa, a confirmat invitarea ministrului rus de Externe şi a omologului său ucrainean.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba le-a cerut participanţilor ”să se gândească la cele 344 de familii care şi-au pierdut copiii ascultând minciunile ruse”.

”Ministrul ţării vinovate de moartea lor se află în faţa dumneavoastră azi (vineri), pentru a-şi împătrăşi gândurile despre felul în care Rusia vede cooperarea în lumea noastră globalizată”, a continuat el.

Reuniunea a fost umbrită de anunţul asasinării premierului japonez Shinzo Abe la un miting electoral, în Japonia.

Acest atac vizând un vechi aliat al Statelor Unite este ”un moment foarte trist”, a decarat Antony Blinken, înainte ca moartea lui Shinzo Abe să fie anunţată, în timp ce acesta se afla în stare ”gravă”.

Reuniunea şefilor diplomaţiilor este un preludiu al summitului şefilor de stat şi de guverne din G20, care urmează să aibă loc pe Insula Bali în noiembrie, consacrat unor mijloace de relansare a creşterii economice mondiale după pandemia covid-19.

Însă invazia rusă a Ucrainei a schimbat prorităţile şi a condus la unirea Occidentului în denunţarea ofensivei Rusiei şi a aruncat în aer preţurile alimentelor şi energiei.

Reuniunea nu se va încheia cu o fotografie de familie, contrar tradiţiei, din cauza discuţiilor aprinse, a anunţat un oficial indonezian.

TRUSS SE RETRAGE

Frontul unit al aliaţilor a fost însăpus la încercare de plecarea precipitată a ministrului britanic de Externe Liz Truss, după ce premierul bitanic Boris Johnson şi-a dat demisia de la conducerea Partidului Conservator.

Ea a plecat de pe Insula Bali vineri, a confirmat AFP un oficial de la Ambasada Regatului Unit în Indonezia.

Secretarul de Stat american Antony Blinken urmează să încerce să redeschidă dialogul cu Beijingul, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi - prevăzută sâmbără -, după luni de tensiuni în mai multe dosare, inclusiv Taiwanul.

Cei doi urmează să discute despre ”garanţii” ale relaţiilor bilaterale, extrem de tensionate, şi să evoce posibilităţi de cooperare, a anunţat un oficial american însărcinat cu regiunea Asia de Est.

Ministrul chinez de Externe Wang Yi s-a întâlnit joi cu omologul său rus Serghei Lavrov, iar discuţile au fost dominate de Ucraina.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.