Co-laureatul Premiului Nobel pentru Pace Ales Beliaţki, un vechi apărător al drepturilor omului în Belarus, riscă să fie condamnat la 12 ani de închisoare într-un dosar de ”contrabandă” cu numerar, anunţă ONG-ul acestuia, Viasna, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ales Beliaţki - încarcerat din iulie 2021 în Belarus - apare în acest dodar alături de alţi doi colaboratori arestaţi şi de un al treilea care se află în exil în străinătate, a anunţat luni Viasna.

”Ei riscă între şapte şi 12 ani de închisoare”, precizează într-un comunicat ONG-ul.

Ales Beliaţki şi colaboratorii săi sunt acuzaţi de faptul că au transferat peste frontiera belarusă ”o mare cantitate de numerar în grup organizat” şi de ”finanţarea unor acţiuni colective care aduc atingere gravă ordinii publice”.

Potrivit Viasna, data procesului nu a fost încă stabilită.

Acest dosar este considerat o răzbunare a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, un aliat al Moscovei care pune căluş oricărei critici, mai ales după vasta contestare prostelectorală din vara lui 2020.

Ales Beliaţki a fost distins în acest an cu Premiul Nobel pentru Pace pentru lupta sa în favoarea drepturilor omului, alături de Centrul rusesc Memorial şi de ONG-ul Centrul Ucrainean pentru Libertăţi Civile.

Belarusul a denunţat acest premiu drept o ”decizie politizată”.

Viasna, înfiinţată în 1996, când au avut loc manifestaţii în masă în favoarea democraţiei în Belarus, şi-a început activitatea oferind ajutor persoanelorn încarcerate şi rudelor acestora.

Activitatea ONG-ului s-a extins apoi la apărarea drepturillor omului în general, într-o ţară în care abuzurile în acest domeniul sunt generalizate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.