Forţele kurde siriene au părăsit joi poziţii pe care le deţineau de ani de zile la frontiera turcă, conformându-se astfel unui acord ruso-turc care a pus capăt visului de autonomie al kurzilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armata rusă continua, la rândul său, misiuni de patrulare care au început miercuri, de-a lungul frontierei, umplând astfel golul lăsat de plecarea bruscă a trupelor americane din acest sector din nordul Siriei, devastată de război din 2011.

Aliatul Moscovei, regimul de la Damasc şi-a desfăşurat de asemenea trupele în zonă, iar acordul ruso-turc de marţi i-a permis lui Bashar al-Assad să preia o parte importantă a teritoriului care nu se afla sub controlul său.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), Forţele Democratice Siriene (FDS), o alianţă condusă de către combatanţi kurzi, au părăsit joi mai multe poziţii situate în estul ţării, în apropiere de frontieră.

”FDS s-au retras din poziţii situate între Ad Darbasiyah şi Amuda, în regiunea al-Hassakah”, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

Potrivit directorului Observatorului, combatanţi din cadrul miliţiei kurde Unităţile protecţiei Poporului (YPG, principala componentă a FDS, considerate ”teroriste” de Ankara) au rămas, cu toate acestea, prezenţi în numeroase puncte ale fâşiei de la frontiera siriano-turcă ce se întinde pe o lungime de 440 de kilometri.

300.000 DE CIVILI DEPLASAŢI

Într-o întâlnire marţi, la Soci, în Rusia, preşedinteşe rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan s-au pus de acord asupra unei retrageri a forţelor kurde şi unui control comun al unei largi porţiuni a frontierei turco-siriene.

Acest summit, catalogat drept ”istoric” de către Erdogan, a fost precedat de un acord între Ankara şi Washington care prevede retragerea YPG dintr-o zonă de 120 de kilometri, respectat de kurzi. Însă turcii vor ca această miliţie să  plece din întreaga zonă.

Erdogan a ameninţat că va lua ”toate măsurile necesare” în cazul în care acordul retragerii YPG nu este respectat.

Preşedintele american Donald Trump, mult timp un aliat al forţelor kurde care au ajutat Occidentul în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), a apreciat miercuri că ”un mare succes” a fost obţinut prin crearea ”zonei de securitate” controlate în comun de ruşi, turci şi sirieni.

Plecarea militarilor americani din nordul Siriei a dat undă verde de facto armatei turce să-şi lanseze, la 9 octombrie, ofensiva împotriva kurzilor - catalogată drept ”nejustificată”, joi, de către şeful Pentagomului Mark Esper.

”Turcia ne-a pus într-o situaţie teribilă prin această incursiune nejustificată”, a declarat el la Bruxelles înaintea unei reuniuni cu omologii săi din NATO.

NATO urmează să discute despre o iniţiativă germană cu privire la înfiinţarea unei ”zone de securitate sub control internaţional” în nordul Siriei.

Trump a anunţat că un ”mic număr de militari” americani vor rămâne în Siria, ”în zonele în care este petrol”.

Până la urmă, apreciază preşedintele american, ”un număr incalculabil de vieţi a fost salvat mulţumită negocierii noastre cu Turcia”.

Operaţiunea Ankarei a dislocat aproximativ 300.000 de civili lurzi, care au de-acum foarte puţine şanse să se mai întoarcă acasă, potrivit SOHR.

”FĂRĂ A TRAGE UN FOC DE ARMĂ”

Kurzii, care au stabilit o autonomie în nordul şi nord-estul Siriei în timpul războiului, sunt îngrijoraţi de represaliile armatei turce şi de o deplasare forţată a popuaţiilor, cu scopul de a permite întoarcerea unei părţi a celor 3,6 milioane de refugiaţi sirieni din Turcia.

”Obiectivul Turciei este să-i omoare, să-i vâneze pe kurzi şi să-i pună sub ocupaţie”, a declarat miercuri pentru AFP un reprezentant al administraţiei kurde la Qamishli, singurul mare oraş aflat sub controlul kurzilor, exclus din acordul cu privire la zona frontalieră.

Situaţia îl favorizează mult pe al-Assad, care ”recuperează un sfert din teritoriu fără să tragă un foc de armă”, a declarat pentru AFP Fabrice Balanche, un specialist în Siria.

Regimul de la Damasc marchează un punct decisiv, recuperând o parte din nord-estul ţării, în care se află unele dintre principalele puţuri de petrol şi zone agricole fertile.

Kurzii au acuzat Statele Unite că i-au ”abandonat” după anunţul retragerii din nordul Siriei, însă par că vor să-şi păstreze relaţiile cu Washingtonul.

Trump a anunţat miercuri că Mazloum Abdi, comandantul FDS, i-a mulţumit şi s-a arătat ”extrem de recunoscător”.

Abdi a anunţat că i-a mulţumit, la telefon, preşedintelui rus Vladimir Putin pentru că i-a salvat poporul de ”flagelul” războiului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.