Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a arătat, joi, că ţara sa nu şi-a schimbat poziţia şi exclude acceptarea unui eventual acord de pace cu Rusia care să lase Crimeea sau alte teritorii ucrainene ocupate de ruşi sub suveranitatea Moscovei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Toate oraşele ucrainene şi Crimeea trebuie şi vor face parte din nou din Ucraina, iar o pace reală ar veni prin restabilirea graniţelor ţării", a declarat joi ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, exprimându-se la conferinţa pentru securitate la Marea Neagră găzduită de Bucureşti.

"Nu există nicio diferenţă între oraşele ucrainene, toate trebuie să fie şi vor fi din nou în Ucraina", a declarat şeful diplomaţiei de la Kiev, care a vorbit prin intermediul unei legături video.

"Suntem uniţi de principiile Cartei ONU şi de convingerea comună că Crimeea este Ucraina şi că va reveni sub controlul Ucrainei", a punctat Kuleba. El a arătat că Kievul "dezaprobă categoric" ideea că "Crimeea este cumva specială şi nu ar trebui să fie dată înapoi Ucrainei, ca orice altă parte a teritoriului" ucrainean, a subliniat el, citat de The Guardian.

Declaraţiile şefului diplomaţiei ucrainene confirmă poziţia exprimată de preşedintele Volodimir Zelenski la sfârşitul săptămânii trecute. Zelenski a tranşat, în discursul de vineri seara, controversa care apăruse în ultimele zile în legătură cu Crimeea şi o eventuală flexibilizare a poziţiei Kievului în privinţa negocierilor de pace. El a spus clar că Ucraina nu va renunţa la obiectivul de a recupera întreg teritoriul ocupat de ruşi, inclusiv peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014.

Ucraina transmisese semnale contradictorii săptămâna trecută depre ideea unor negocieri în legătură cu Crimeea. Declaraţiile controversate au pornit chiar de la biroul lui Volodimir Zelenski, fiind făcute de doi consilieri de-ai săi.

Andrii Sîbiha, adjunctul şefului de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, declarase miercuri pentru Financial Times că Kievul ar fi dispus să discute cu Moscova despre viitorul Crimeei, dacă o contraofensivă ucraineană va recuceri teritoriile ocupate în sud şi est şi va ajunge până la graniţa administrativă cu peninsula anexată de Rusia în 2014. Joi, Mihailo Podoliak, un consilier prezidenţial apropiat de Zelenski, a părut să contrazică pe Twitter remarcile lui Sîbiha. "Baza pentru negocieri reale cu (Rusia) este retragerea completă a grupurilor armate ruseşti dincolo de graniţele Ucrainei recunoscute la nivel internaţional în 1991. Inclusiv Crimea", a spus el. "Nu se pune problema niciunei concesii teritoriale sau a negocierii drepturilor noastre suverane", a punctat Podoliak.

Remarcile contradictorii au strânit nedumerire şi nu a fost clar dacă reflectă o divizare pe această temă în cadrul elitei ucrainene sau dacă, poate, declaraţia iniţială a fost menită să fie un semnal pentru puterile străine care fac eforturi diplomatice pentru a aduce pacea în Ucraina, comenta Reuters.

Într-o declaraţie separată, purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serhii Nîkîforov, a declarat pentru postul ucrainean Liga Net că doar preşedintele poate vorbi despre posibile discuţii de pace. Pe de altă parte, chiar liderul ucrainean declarase anul trecut că el crede că problema Crimeei poate fi rezolvată prin mijloace diplomatice.

CITEȘTE ȘI Zelenski clarifică lucrurile: „Lumea trebuie să ştie - respectul şi ordinea vor reveni în relaţiile internaţionale doar atunci când drapelul ucrainean se va întoarce în Crimeea!”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.