Kremlinul a dat miercuri asigurări că ”nu participă la twitto-diplomaţie” şi că susţine ”abordări serioase” după o serie de tweet-uri ale lui Donald Trump cu privire la Rusia, somată ”să se pregătească” de atacuri americane în Siria, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi nu participăm la twitto-diplomaţie. Noi suntem adepţii abordărilor serioase”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse, care i-au cerut să comenteze ultimele mesaje ale preşedintelui american.

Trump a ameninţat miercuri pe Twitter că rachete ”vor veni” ca răspuns faţă de un presupus atac chimic în Siria.

”Pregăteşte-te Rusia, pentru că (rachetele) vor veni, frumos, noi şi «inteligente!»”, a ameninţat şeful statului american pe reţeaua de socializare.

”Noi susţinem abordările serioase şi credem în continuare că este important să nu se facă paşi care să destabilizeze şi mai mult o situaţie deja fragilă”, a declarat pentru televiziuni Peskov, potrivit The Associated Press.

Peskov a reiterat că acuzaţiile cu privire la faptul că regimul lui Bashar al-Assad se află în spatele presupusului atac chimic de la Duma au fost ”fabricate” şi ”şi nu pot fi folosite ca un pretext în vederea unor acţiuni violente”.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a răspuns anterior lui Trump într-un mesaj postat pe Facebook.

Rachetele cu care ameninţă Trump vor distuge ”toate probele” cu privire la atac, a apreciat ea.

”Rachetele trebuie să zboare către terorişti, şi nu către un guvern legitim care luptă împotriva terorismului internaţional pe teritoriul său de mai mulţi ani”, a scris Zaharova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.