Kremlinul îşi apără decizia de a expulza diplomaţi europeni şi dă asigurări că vrea să-şi ”dezvolte” relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), în pofida unei amplificări a crizei după otrăvirea şi apoi încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expulzările anunţate vineri au fost primite ca o lovitură aplicată Europei, în contextul în care anunţul a fost făcut în prima zi a unei vizite la Moscova a şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

”Rusia era şi rămâne interesată de o relansare a relaţiilor între Moscova şi Bruxelles”, a declarat luni presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Însă ”expulzarea diplomaţilor (...) este consecinţa unor acţiuni întreprinse de anumite misiuni străine la Moscova, într-un context de tulburări ilegale. Rusia a demonstrat în mod clar că nu intenţionează să tolereze acest lucru”, subliniază Peskov.

Rusia i-a acuzat pe aceşti reprezentanţi german, polonz şi suedez de faptul că au participat la o manifestaţie ilegală în susţinerea lui Aleksei Navalnîi, pentru a justifica expulzatrea acestora din ţară.

Peskov a ameninţat cu o ”acţiune foarte decisivă” în cazul unor ”amestecuri”.

”Însă asta nu înseamnă că vrem să ne îndepărtăm şi să agravăm relaţiile (...). Din contră, noi avem interesul ca ele să fie dezvoltate”, a declarat el.

La întoarcerea sa din Rusia, Josep Borrell s-a declarat, duminică, foarte îngrijorat de refuzul autorităţilor ruse de a angaja un dialog ”mai constructiv” cu UE.

Şeful diplomaţiei europene i-a îndemnat pe europeni ”să tragă concluziile” - care ar putea consta într-un nou val de sancţiuni.

Ministerul rus de Externe s-a declarat luni ”surprins” de declaraţiile lui Borrell.

Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate s-a arătat mai conciliant la Moscova, însă înainte ca Rusia să anunţe expulzarea diplomaţilor europeni 

UE a cerut în mai multe rânduri eliberarea opozantlui Aleksei Navalnîi, încarcerat de la 17 ianuarie.

Bruxellesul acuză Moscova de faptul că refuză să ancheteze cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok a adversarului Kremlinului şi a impus o serie de sancţiuni vizând oficiali ruşi de rang înalt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.