Kremlinul a declarat joi că vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite nu arată "dorinţa de a asculta Rusia" şi a acuzat Washingtonul duce de facto un "război indirect" împotriva Moscovei în Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Până în prezent, putem constata cu regret că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus ceva care ar putea fi perceput drept o potenţială dorinţă de a asculta preocupările Rusiei", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Potrivit purtătorului de cuvânt, în timpul vizitei nu au existat "apeluri reale la pace" sau "avertismente" din partea SUA adresate lui Volodimir Zelensko în legătură cu "bombardamentele continue asupra clădirilor rezidenţiale din zonele populate din Donbas", regiunea din estul Ucrainei controlată parţial de separatiştii pro-ruşi şi vizată în mod regulat de forţele ucrainene.

Miercuri seara, într-un astfel de bombardament a fost rănit Dmitri Rogozin, fostul vicepremier rus.

"Acest lucru arată că Statele Unite îşi continuă linia de război de facto şi indirect cu Rusia, până la ultimul ucrainean", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Volodimir Zelenski a călătorit miercuri la Washington, în prima sa deplasare în străinătate de la începutul ofensivei ruseşti în Ucraina, în februarie. În timpul vizitei sale, a primit noi promisiuni de ajutor financiar şi militar, inclusiv, pentru prima dată, furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Patriot.

CITEȘTE ȘI Ambasadorul Rusiei la Washington reacţionează furios după vizita lui Zelenski: "Acţiunile provocatoare ale SUA duc la o escaladare, ale cărei consecinţe nici măcar nu pot fi imaginate"

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.