Liderul nord-coreean Kim Jong Un consideră că preşedinele american Donald Trump şi cu el au o relaţie ”deosebită”, a declarat joi un oficial de rang înalt nord-coreean citat de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consilierul la Ministerul nord-coreean de Externe Kim Kye Gwan a declarat KCNA că s-a întâlnit cu liderul nord-coreean ”în urmă cu câteva zile” şi că acesta i-a ”spus că relaţia dintre preşedintele Trump şi el este deosebită”.

În urmă cu câteva zile, Donald Trump a declarat, referindu-se la Kim Jong Un, ”el îmi place mult. Ne înţelegem bine. Eu îl respect. El mă respectă”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Kim speră în continuare să ajungă la un acord cu privire la programul nuclear nord-coreean discutând în mod direct cu Donald Trump, estimează unii analişti.

Potrivit acestor analişti, Phenianul încearcă să profite de relaţia dintre cei doi pentru a obţine concesii din partea Statelor Unite.

Dictatorul nord-coreean a lăudat deja ”curajul extraordinar” al lui Trump şi a cerut Washingtonului, în mai multe rânduri, să propună o ”nouă metodă” de negociere până la sfârşitul anului.

Phenianul este conştient de faptul că oficialii americani se vor opune unei ridicări a sancţiunilor înaintea unei ”denuclearizări” şi doreşte astfel ”să negocieze în mod direct cu Trump”, a declarat pentru AFP Koh Yu-hwan, un profesor de studii nord-coreene la Universitatea Dongguk din Seul.

”Nordul transmite un mesaj prin care spune că, dacă Trump nu dă un telefon, negocierile vor eşua şi că se află acum la o răscruce de drumuri”, analizează profesorul.

Consilierul de la Ministerul de Externe a declarat pentru KCNA că oficialii politici americani sunt ostili Phenianului deoarece sunt ”preocupaţi de mentalitatea şi prejudecăţile ideologice (care datează) din Războiul Rece”.

”Sper sincer ca o forţă motrice care să permită depăşirea tuturor obstacolelor (...) să fie găsită pe baza relaţiei strânse” dintre Kim şi Trump, a adăugat el.

Negocierile între Statele Unite şi Coreea de Nord s-au blocat după eşecul, în februarie, al unui al doilea summit Kim-Trump la Hanoi.

Coreea de Nord a amplificat de atunci tensiunile, printr-o serie de teste de rachete, iar noi discuţii angajate la începutul lui octombrie la Stockholm s-au terminat tot în impas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.