Kim Jong Un şi-a exprimat o ”mare satisfacţie” după ce a primit o scrisoare de la preşedintele american Donald Trump, a anunţat joi agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, odată cu apropierea unui nou summit între cei doi lideri, prevăzut în februarie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kim a angajat ”bune pregătiri tehnice” în vederea acestei întâlniri, a adăugat KCNA, într-un prim comentariu cu privire la discuţiile programate luna viitoare.

Scrisoarea lui Trump a fost remisă liderului nord-coreean decătre mâna sa dreaptă, vicepreşedintele Kim Yong Chol, care s-a întâlnit cu preşedintele american la Casa Albă săptămâna trecută, în contextul în care cele două ţări caută un acord în vederea unei ”denuclearizări” susceptibil să pună capăt unor decenii de ostilitate.

Kim Jong Un "a vorbit în termeni elogioşi despre preşedintele Trump, care a manifestat (...) un mare interes faţă de al doilea summit” între Republica Populară şi Democratică a Coreei (RPDC, numele oficială al Coreei de Nord) şi Statele Unite, precizează KCNA.

Cei doi şefi de stat s-au întâlnit prima oară în iunie, în Singapore. Ei au semnat atunci un document redactat în mod vag, în care Kim s-a angajat să acţioneze în vederea ”denuclearizării peninsulei coreene”.

Preşedintele Trump a declarat sâmbătă că locul noului summit bilateral a fost hotărât, fără să ofere alte detalii. Potrivit Casei Albe, acesta va avea loc în februarie.

O sursă guvernamentală din Vietnam a declarat pentru AFP că au loc ”pregătiri logistice” în vederea găzduirii acestui summit, probabil în capitală, Hanoi, sau în oraşul Da Nang.

O nouă întâlnire ar putea să permită clarificarea a ceea ce este necesar să se întreprindă în vederea acestei ”denuclearizări”, cum şi în ce ritm - tot atâtea întrebări pe care acordul de la Singapore le lasă în suspans.

Experţi în gepolitica regiunii consideră că primul summit a fost mai ales un succes de imagine. Strategia de dialog a lui trump nu a dat, în realitate, rezultate concrete, în vederea reducerii arsenalului regimului de la Phenian şi asigurării unei mai bune securităţi a ţărilor vecine.

Kim Jong Un, a cărui dinastie stalinistă domneşte cu o mână de fier în Coreea de Nord de trei generaţii, cere garanţii în vederea asigurării viitorului regimului şi o relaxare a sancţiunilor internaţionale foarte dure.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.