Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, plasată în arest la domiciliu din cauză că a denunţat Războiul rus în Ucraina, a fugit din Rusia, împreună cu fiica sa, declară luni AFP avocatul acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ovsiannikova a părăsit Rusia împreună cu fiica sa, la câteva ore după ce a părăsit apartamentul în care era plasată în arest la domiciliu”, declară AFP avocatul Dmitri Zahvatov.

Jurnalista rusă şi fiica acesteia se află în Europa, anunţă el.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Dmitri Zahvatov face acest anunţ la două săptămâni după ce autorităţile ruse au emis un aviz de căutare, care sugerează că jurnalista a fugit.

Ea a fost inculpată, în august, cu privire la ”difuzare de informaţii false” despre armata rusă - o infracţiune care poate fi pedepsită cu până la zece ani de închisoare - şi a fost plasată în arest la domiciliu de către un tribunal din Moscova, care i-a interzis să folosească orice mijloc de comunicare.

La jumătatea lui martie, la câteva zile după invazia Ucrainei, Marina Ovsiannikova a apărut într-un jurnal televizat de seară, la Pervîi Kanal, unde lucra de 20 de ani, ţinând o pancartă cu un mesaj prin care critica ofensiva militară a lui Vladimir Putin în Ucraina.

Ea a agitat, în direct, această pancartă, prin care îndemna la oprirea războiului, iar pe ruşi ”să nu creadă în propagandă”.

În urma acestui gest de protest, ea a fost reţinută o scurtă perioadă de timp şi a fost amendată.

Jurnalista a plecat, apoi, din Rusia, pentru a lucra la publicaţia germană Die Welt.

În iulie, ea s-a întors în Rusia, cu scopul de a încerca să păstreze tutela celor doi copii minori, pe care soţul său, care trăieşte în continuare în Rusia, încerca să i-a ia.

În pofida riscurilor, ea a continuat să critice, de la Moscova, atât puterea rusă cât şi războiul, după care a fost arestată din nou şi inculpată cu privire la ”difuzare de informaţii false” despre armata rusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.